Un nou ”Club al pensionarilor”, deschis la Iași

clubul din nicolinaLa sfârșitul săptămânii trecute, în cartierul Nicolina a fost inaugurat un nou ”Club al pensionarilor”, destinat persoanelor în vârstă și familiilor cu grad ridicat de vulnerabilitate. Realizat de Primăria municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Comunitară (DAC), clubul are ca scop promovarea măsurilor de incluziune socială şi îmbătrânire activă a locuitporilor din acest cartier. La festivitatea de inaugurare a noii locații a fost prezent primarul Gheorghe Nichita, alături de directorul executiv al Direcției de Asistență Comunitară, Luminița Munteanu, funcționari din cadrul municipalității și câteva sute de pensionari și locuitori ai cartierului Nicolina. În cadrul Clubului de Pensionari ”Nicolina” vor fi iniţiate numeroase activităţi socio – culturale, destinate unui număr estimat de circa o sută de beneficiari din rândul persoanelor vârstnice. Astfel, pensionarii din zona cartierului Nicolina se vor alătura celorlalţi oameni în vârstă, care se bucură deja de activităţile creative din cluburile deschise până acum de către municipalitate în zonele Podu Roş, Păcurari, Alexandru cel Bun și Tătăraşi. ”Acest spaţiu va fi unul al recreerii şi bunei dispoziţii, un loc al oamenilor care, după o bogată experienţă de viaţă, au ce-şi povesti unii altora. Prin înfiinţarea acestui club, ne arătăm respectul faţă de vârsta înţelepciunii, faţă de părinţii şi bunicii noştri. Datorită lor, datorită muncii şi sacrificiilor pe care le-au făcut o viaţă întreagă, avem astăzi un rost în lume. Datorită lor există acest oraş, un oraş clădit prin munca pe care au depus-o zeci de ani, în condiţii deloc uşoare”, a declarat priamrul Gheorghe Nichita. Primul ”Club al Pensionarilor” din municipiul Iași a fost înfiinţat de către primarul Gheorghe Nichita în anul 2008, în zona cartierului Alexandru cel Bun, în cadrul acestor centre pentru seniorii Iaşului desfăşurându-se diverse activităţi recreative, precum concursuri sportive de şah, table sau tenis de masă, sărbătorirea aniversării fiecărui pensionar sau alte evenimente festive. (E.M.)