Un seism cu magnitudinea 5,4 s-a produs în cursul nopții de luni spre marți pe insula Evia (Eubeea), situată la nord de Atena, fiind resimțit puternic în capitala Greciei, a informat pe site-ul său Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP. Mișcările telurice, două foarte apropiate la ora 23.06 GMT, și una mai slabă câteva minute mai târziu, au dărâmat obiecte în imobilele din Atena. Potrivit USGS, epicentrul a fost situat la sud-vest de orașul Prokopion de pe insula Eubeea, legată de continent printr-un pod și aflată la circa 100 de kilometri de capitală. Echipele de pompieri nu au anunțat victime, însă au primit numeroase apeluri la Atena, în timp ce locuitorii sperați au ieșit pe străzi. Observatorul geodinamic din Atena a confirmat cele două mișcări, pe care le-a evaluat la magnitudinea 5,1, precizând că epicentrul s-s situat la 76 de kilometri nord de Atena și la 23 de kilometri nord-vest de Chalkis, reședința insulei Eubeea. Cea de-a treia replică a avut magnitudinea 3,8, conform observatorului. Seismele sunt frecvent în Grecia. În ianuarie, mai multe mii de persoane au rămas fără adăpost pe insula Cefalonia, din Marea Ioniană, în vestul țării, după două cutremure cu magnitudinea 5,8 și 6.