În acest an, Iulius Mall sărbătoreşte Black Friday pe 21 noiembrie 2014 şi le propune ieşenilor multă distracţie. Invitaţi la cumpărături sunt What’s UP şi Delia, iar brandurile preferate au pregătit promoţii care ajung chiar şi până la 80%. De pe agenda surprizelor nu lipsesc premiile cool şi concursurile antrenante, aşa că accesorizează-te cu bună dispoziţie şi vino la petrecerea dedicată pasionaţilor de shopping!
Vineri, pentru prima dată, Iulius Mall Iaşi îi aşteaptă pe clienţi să se bucure de un Black Friday altfel, după un program prelungit, în intervalul orar 09.00 – 24.00. Invitaţi speciali la petrecere sunt What’s UP şi Delia, iar gazdă va fi carismaticul prezentator Daniel Buzdugan.
De la ora 15.00, la scena de la etajul întâi al mall-ului, se va da startul Dance Battle. Membrii trupei Quasar Dance se vor întrece în paşi şi stiluri de dans, electrizând atmosfera. Cezar Dometi, Mihai Popistaşu, Oana Roman, Alexxo, Diana Vartolomei şi alţii vor participa la Voice Battle. Artiştii au acceptat provocarea de a se transforma în cântăreţi celebri şi de a impresiona publicul şi juriul cu interpretările lor cât mai aproape de original. Un alt moment pregătit pentru pasionaţii de modă este Fashion Battle, în care cinci studenţi de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi îşi vor disputa titlul de cel mai bun stilist.Tinerii vor avea misiunea să compună cele mai cool ţinute, cu piese vestimentare şi accesorii de la magazinele din mall.
Pe parcursul zilei, Daniel Buzdugan va intra în legătură video directă cu Mihai Morar, aflat la Iulius Mall Cluj, pentru petrecerea de Black Friday, astfel încât ieşenii şi clujenii se vor distra împreună. De la ora 19.00, fanii What’s UP şi Delia vor avea ocazia să îi vadă cântând live cele mai îndrăgite hituri. În plus, barmanul Valentin Luca va face show şi îi va încânta pe clienţi cu cele mai delicioase cocktailuri.
Iulius Mall Iaşi va completa momentele de distracţie cu promoţii captivante. Cei care doresc să îşi completeze garderoba cu piese vestimentare în tendinţe sunt aşteptaţi la magazinul Just Me, cu oferte de până la 80%, iar de până la 70% la Casual Style,Irina Schrotter şi M. Boutique.
Preţuri înjumătăţite se vor găsi la Massimo, Bigotti, Bulgarini, Eponge, Goldenpoint, Kenvelo, Keops, Mari K, Pause, Rocco,Ani’s şi Sofiaman. BSB propune discounturi de până la 40%, în timp ce Casa Wanda, Ina Design, Reina şi Steilmann au oferte de până la 30%. Cumpărături mai avantajoase cu până la 25% se pot face la Karma, iar cu până la 20% la Jolidon, Nichi by Cristina Nichita şi Number One. Promoţii de nerefuzat vor fi şi la Zara, Bershka, Oysho, Pull&Bear, Stradivarius, Junker, Mona Fashion şi Motor.
Încălţămintea şi genţile la modă sunt un „must-have” al acestui sezon. Samsonite va tăia până la 80% din preţuri, iar la Batasunt cu până la 30% mai mici, la CCC cu 20% şi cu 10% la Medea şi La Scarpa. Oferte la fel de atrăgătoare se vor găsi şi la Il Passo.
Black Friday vor sărbători şi prichindeii. Dinoland şi Piticot vor afişa promoţii de până la 50%, iar Il Bimbo şi Salamandra depână la 20%. Bijuterii şi accesorii glamour, cu până la 50% discount, îi vor aştepta pe clienţi la Be in Time. Articolele Meli Meloşi Elisa au discount de 30%, iar cele de la Sabrini şi Levi de până la 20%.
Oferte tentante au pregătit şi librăriile, magazinele cu articole sport, cele cu decoraţiuni, cosmetice şi parfumuri. Pentru pauza dintre sesiunile de shopping, clienţii sunt invitaţi la restaurantele şi cafenelele din Iulius Mall, care s-au pregătit pentruBlack Friday cu meniuri şi preparate promoţionale.
Iulius Mall Iaşi îi va răsplăti pe cumpărători cu peste 500 de premii cool. Toţi cei care fac shopping de minimum 100 de leivor primi cadouri garantate, constând în baterii portabile sau boxe pentru smartphone ori tricouri cu mesaje amuzante. În plus, Daniel Buzdugan va acorda la scenă trei iPhone 6 celor mai norocoşi clienţi.
Programul complet şi catalogul reducerilor pot fi accesate pe: http://www.iuliusmall.com/iasi/eveniment/black-friday_1115.
Departament PR