Președintele Republicii Moldova l-a invitat pe Klaus Iohannis la Chișinău

timoftiPreședintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a discutat luni la telefon cu președintele ales al României, Klaus Iohannis, pe care l-a felicitat cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și l-a invitat într-o vizită la Chișinău, anunță Administrația Prezidențială a Republicii Moldova, citată de Unimedia. Nicolae Timofti și-a exprimat încrederea că relațiile de prietenie și de bună înțelegere dintre Republica Moldova și România, care au cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, vor continua să se dezvolte cu aceeași intensitate, în beneficiul cetățenilor ambelor țări. Nicolae Timofti s-a declarat convins că, în timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis, România va înregistra succese pe calea consolidării statului de drept, va deveni mai puternică și mai prosperă. Președintele Nicolae Timofti l-a invitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, să efectueze în viitorul apropiat o vizită la Chișinău, invitație pe care Klaus Iohannis a acceptat-o, potrivit sursei citate.