Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” din Iași a câștigat un proiect în valoare de 97.500 de lei

adamachi castigatorColegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” din Iași a participat la Concursul ”Meserii pentru România”, organizat de Junior Achievement România, ai cărui câștigători vor fi sponsorizați de către Compania Heineken. În urma evaluării propunerilor de proiect a celor 101 școli înscrise în competiție, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară ”Vasile Adamachi” a câștigat o finanțare de 97.500 lei pentru proiectul ”Modernizarea laboratorului de industrie alimentară”, situându-se între primii trei clasați. ”Obținerea acestei finanțări va asigura dotarea laboratorului de industrie alimentară a școlii la standarde europene și va permite desfășurarea  unor ore de specialitate de calitate. Câștigarea proiectului a fost posibilă prin munca riguroasă a echipei de proiect și implicarea cadrelor didactice în activitatea de planificare a proiectului. Finanțarea obținută ne va permite să modernizăm laboratorul de industrie alimentară, să îl dotăm cu mobilier nou, cu echipamente IT de ultimă generație și nu în ultimul rând să achiziționăm aparatură modernă, care va permite atingerea competențelor profesionale pentru școala profesională”, a declarat prof. dr. Carmen Beatrice Zelinschi, directorul instituției de învățământ ieșene. (E.M.)