Libia: Consiliul de Securitate adaugă Ansar al-Sharia pe lista neagră

consiliul de Securitate Ansar al-Sharia pe lista neagraConsiliul de Securitate al ONU a anunțat că adăugă pe lista sa neagră grupul jihadist libian Ansar al-Sharia din cauza legăturilor pe care le are cu organizația Al Qaida, au anunțat responsabili, citați de AFP. Un embargou asupra armelor, înghețarea bunurilor și interdicții internaționale de călătorie vizând membrii grupului islamist radical au intrat în vigoare la cererea Marii Britanii, Franței și Statelor Unite. Grupul jihadist libian Ansar al-Sharia este deosebit de bine implantat la Benghazi, al doilea oraș al Libiei la 1.000 km est de Tripoli. El a fost deja clasificat „terorist” de Statele Unite și autoritățile libiene. El a fost acuzat de implicare în atentatul de la Benghazi care a costat viața ambasadorului SUA și altor trei cetățeni americani în septembrie 2012. Decizia ONU afectează Ansar al-Sharia Benghazi și grupul afiliat Ansar al-Sharia Derna, ambele având legături cu Al Qaida în Maghrebul islamic /AQMI/ și alte grupuri extremiste. Potrivit documentelor depuse de cele trei țări care au cerut înscrierea pe lista neagră a ONU, ramura din Benghazi a operat mai multe tabere de antrenament pentru combatanți, în principal din Siria și Irak, precum și din Mali într-o mai mică măsură. Jumătate din cei 24 de combatanți care au atacat complexul de gaze Amenas din Algeria în 2013 au frecventat aceste tabere, au afirmat cele trei țări. În octombrie, ramura de la Derna a promis supunere grupării Statul Islamic, care a cucerit o parte din Siria și Irak.