Necesarul de pește din România este susținut 87% din importuri; consumul anual atinge 4 kilograme

Necesarul de pește din România este susținut în proporție de 87% din importuri și numai 13% din producție internă, iar consumul a scăzut dramatic de la 8,5 kilograme în 1990, la numai 4 kilograme în prezent, a declarat joi Marian Cuzdrioreanu, președintele Asociației Procesatorilor, Importatorilor, Distribuitorilor și Comercianților de Pește din România – RO-FISH, la un seminar de profil.

„Doar 13% din necesarul intern provine din România și 87% din import, iar ca să putem să existăm trebuie susținut domeniul pescăresc pentru că altfel moare. Sunt 6,7 miliarde de euro pentru noua politică europeană în domeniul pescăresc, având ca direcție principală dezvoltarea acvaculturii, iar din această sumă noi am negociat doar 167 de milioane de euro. Am cerut insistent celor de la MADR, atât pe primul POP (n.r. Programul Operațional pentru Pescuit) cât și pe noul program, să participăm activ la susținerea acestor negocieri, dar suntem cu un pas în urmă tot timpul. Este anormal. Dacă noi nu avem susținerea băncilor, printr-un parteneriat al Guvernului și prin programe de ajutorare, așa cum s-au făcut și în alte domenii, vom muri. Nu este normal să interzicem existența a 15.000 de oameni care sunt nevoiți să facă braconaj ca să trăiască”, a spus Cuzdrioreanu.

Acesta a precizat că după 1990 consumul de carne de pește a scăzut dramatic în România de la 8,5 — 10 kilograme pe locuitor pe an, la numai 4 kilograme în prezent, iar piața internă a peștelui nu poate exista „fără reducerea clară a TVA”.
„Consumul de carne de pește a scăzut dramatic față de 1990, de la 8,5 — 10 kg (n.r. pe locuitor/pe an), cu un vârf de 5,2 kilograme, a ajuns acum înspre 4 kilograme. Cer susținerea Guvernului ca să putem să existăm. În ceea ce privește TVA, toate costurile ne scot din competiție, în condițiile în care Polonia are 5% și a avut chiar 3% la pește. Nu putem să existăm fără reducerea clară a TVA pentru că nu avem nici susținerea băncilor, iar evaziunea fiscală de import este imensă”, a mai adăugat președintele organizației RO-Fish.Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, românii consumă între 4 și 4,5 kilograme de pește pe an, adică de cinci ori mai puțin decât media înregistrată în țările Uniunii Europene, unde consumul mediu anual de pește este 20 de kilograme pe locuitor.

România a obținut pe viitorul Program Operațional pentru Pescuit 2014-2020 o sumă de 168,4 milioane de euro, în timp ce pentru actuala perioadă de programare 2007-2013, POP a avut un buget de 261,5 milioane de euro, din care 196,1 milioane de euro a reprezentat contribuția Fondului European pentru Pescuit (FEP).