Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași se va întruni vineri, 21 noiembrie, începând cu ora 12.00, în cadrul unei noi ședințe ordinare, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise 17 proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante se numără cele privind aprobarea statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare pentru Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu” Iași, modificarea Anexei 1 – Reparatii curente – Sume defalcate din TVA pentru drumuri din Programul de lucrări drumuri și poduri al D.J.A.D.P. Iași pentru anul 2014, proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului mediu la masa verde de pe pajiști din județul Iași pentru recolta anului 2015și proiectul de hotărâre privind prețurile medii la produsele agricole din județul Iași pentru anul 2015. (E.M.)