24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Supărarea e mare. Din ce în ce mai mare. De la un chițcăit stingher, dar mocnind a revolt și până la reproșurile strigate în față, din tocul ușii. Pierderea alegerilor prezidențiale de către Alianța PSD-PC-UNPR-PLR, la modul surprinzător, vine să confirme deja un blestem, ce s-a abătut asupra social-democraților, din momentul în care Ion Iliescu și-a epuizat mandatele prezidenţiale, moment în care partidul ar fi trebuit să aibă pregătită următoarea personalitate care să aibă capacitatea de a convinge poporul. Au eșuat lamentabil, din varii motive, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta. Ultimul candidat al social-democraților la prezidențialele din 2014 a fost învins de premierul Victor Ponta. Coincidența de nume nu este întâmplătoare. Victor Ponta s-a luptat cu votul dat împotriva premierului Victor Ponta de către generația face-book.
Klaus Iohannis, iată că se confirmă astăzi informația, nu a fost votat decât prin ricoșeul răspunsului la întrebarea caragialească: ”Dar eu cu cine votez?” Ne mai fiind nimeni prin apropierea lui Victor Ponta, decât rătăcitul de Klaus Iohannis, încă ne dezmeticit din pumnii confruntărilor televizate, votul împotriva premierului Victor Ponta, identificat a fi vinovatul principal pentru eșecul votului în diaspora, s-a dus direct în urna neamțului. Să fie primit! – striga poporul entuziasmat că are cine să-i valorifice furia și revolta. Fără prea multe explicații convingătoare, realiste și apte pentru a motiva luarea unor măsuri reparatorii, care să intre în logica îndemnului ”din greșeli se învață”, liderii PSD, în special, sunt pe punctul de a se încăiera, uitând că de fapt ”incidentul” din 16 noiembrie, dincolo de amăreala înfrângerii, poate fi trecut în contul blestemului despre care am vorbit în debutul acestui editorial.
Social democrații au pierdut pentru a treia oară la rând președinția, după trei confruntări deschise, două cu Traian Băsescu și una cu generația face-book. În cele trei înfrângeri, alianţele care i-au susținut pe ca nidaţii social-democrați au dat semne puternice de prea mult sine, de aroganță, de defilare prin fața unui electorat din ce în ce mai atent, din ce în ce mai dispus să sancționeze deja derapajele de la litera și spiritul importanței lui în această economie a alegerii celor care îi vor reprezenta în puterile eligibile ale statului de drept. Aceste trei eșecuri consecutive pot constitui un spațiu de dezbateri în interiorul PSD, în special, nu doar pentru a fi identificate greșelile de campanie electorală, cât mai ales pentru a construi de la zero profilul unui candidat la prezidențiale, care să nu mai fie absorbit de dinamica greșelilor, uneori inerente, de tip sacrificiu, pe care le conține pregătirea scrutinelor electorale.
Greșeala, la o analiză succintă asupra celor trei candidați, perdanți în ultimii zece ani, nu stă în alegerea tipului de personalitate, atâta timp cât în 2004 (Adrian Năstae) în 2008 (Mircea Geoană) sau în 2014 (Victor Ponta) candidații PSD erau personalitățile politice, de mare notorietate și lideri în preferința electoratului acelor vremuri. Dar, cum toate eșecurile au o explicație care să le devoaleze greșelile comise, cu sau fără intenție, o posibilă eroare, comună celor trei încercări, s-ar putea regăsi în atitudinea de ”prea plin”, ceea ce a dus la o deconcentrare nefericită, la o relaxare înaintea ”fluierului final”, ceea ce a permis adversarului să puncteze în ultimele minute ale jocului, de două sau chiar de trei ori, aruncând în aer nu numai rezultatul final, cât și toate așteptările celor care nu au mai ieșit la vot, pentru că erau siguri că vecinii lor vor ieși.
Abandonarea, pe acest raționament, a luptei, a ieșirii la vot în turul II a unui electorat molipsit și el de prea plinul politicienilor, a făcut ca, de trei ori la rând, social-democrații să piardă pe atitudinea lor alegerile prezidențiale.
Deocamdată, în spațiul lor încă mai izbucnesc orgoliile rănite, încă se duc nefericitele lupte intestine, neexistând climatul necesar detașării de patima și patosul ce au întreținut scena politică a țării în ultimii 25 de ani.
Orice analiză din acest moment ar trebui să țină cont de faptul că președintele României s-ar putea să fie Klaus Iohannis, premierul României este Victor Ponta, majoritatea parlamentară, care susține Guvernul Ponta, este formată din PSD-PC-UNPR-PLR-UDMR. Forța guvernului a fost demonstrată în șapte ani din mandatele lui Traian Băsescu, când, cu toate piedicile puse de preşedintele jucător, guvernele au reușit să-și ducă la îndeplinire programele guvernamentale. Singurul guvern care a dezamăgit a fost guvernul condus de Traian Băsescu, prin Emil Boc.
