Grant în valoare de 18.00 de euro, obținut de Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” din Hârlău 

grant la harlauColegiul Național „Ștefan cel Mare” din Hârlău este beneficiarul unui grant în valoare de 18.000 de euro, acordat în urma câștigării unui proiectul internațional Erasmus +, care se va derula în perioada 2014-2016, având ca parteneri școli din Polonia, Lituania, Turcia, Estonia și Slovenia. Tema proiectului  – „The science lab in the kitchen” – presupune activități practice demonstrative, schimburi de experiență, realizarea unui portofoliu complex de ilustrare a desfășurării evenimentelor, materializate în chiar prima întrunire a țărilor partenere, la Colegiul „Ștefan cel Mare” din Hârlău, în perioada 22-27 noiembrie, instituția de învățământ ieșeană fiind în același timp și coordonator al proiectului. ”Elevii și profesorii participanți vor beneficia, astfel, de vizite la o fabrică de produse lactate, de activități demonstrative, susținute în limba engleză, în laboratorul de chimie al școlii, de o incursiune în halele de producție a vinului, de la Combinatul din Cotnari, și de alte câteva evenimente didactice, un experiment colectiv gastronomic, care vor contribui la buna colaborare, comunicare și împărtășire a experiențelor didactice din domeniul chimiei și gastronomiei ale invitaților străini. Proiectul Erasmus + vine ca o continuare firească a preocupării colectivului de cadre didactice ale colegiului, de a explora spațiul educațional european, care s-a concretizat într-un alt proiect Comenius, încheiat cu succes anul trecut, și în alte două proiecte Euroscola”, a declarat prof. Aurel Neicu, directorul Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” din Hârlău. (E.M.)