Adrian Năstase: Din păcate, Victor Ponta și echipa lui nu au știut să stimuleze un vot pozitiv

Candidatul PSD-UNPR-PC la prezidențiale, Victor Ponta, și echipa acestuia nu au știut, din păcate, să stimuleze un vot pozitiv, a afirmat duminică fostul premier Adrian Năstase.

Potrivit acestuia, „în mod evident”, la alegerile prezidențiale a fost vorba despre „două Românii”, fiind vorba despre „un vot anti-Ponta”.

„Și eu cred că în actualele alegeri, din păcate, Victor Ponta și echipa lui nu au știut să stimuleze un vot pozitiv. A fost un vot anti-Ponta care era de fapt un vot antisistem, care i-a adunat și pe cei care nu voiau gaze de șist, și pe cei care nu voiau Roșia Montană. Deci, un vot foarte ciudat, aglutinat, un vot care până la urmă a dus la scoaterea din casă a celor nehotărâți printr-un efect de contaminare emoțională”, a declarat Adrian Năstase la Târgul de Carte Gaudeamus, unde și-a lansat volumul „Cele două Românii”.

Pe de altă parte, el a arătat că nu are o confirmare privind veridicitatea fotografiei difuzate sâmbătă de presă, în care Victor Ponta apare într-un club din Abu Dhabi, alături de Sebastian Ghiță, apreciind că președintele PSD trebuie să fie cel care dă explicații în acest sens. „Eu deocamdată nu am o confirmare în legătură cu această eventuală excursie, așa încât vom mai aștepta să vedem și probabil că Victor Ponta va da el singur explicații în legătură cu aceste fotografii. Eu i-am trimis două sms-uri, am respectat până la urmă dorința lui de a sta în ambianța de familie și de a trece peste un moment extrem de dificil. Eu știu că și-a închis telefonul și practic după aceea nu a mai răspuns și am respectat lucrul acesta”, a detaliat Năstase.

Întrebat dacă s-a implicat în campania electorală a lui Victor Ponta, Adrian Năstase a negat și a dorit să puncteze că „mentorul există până la o anumită vârstă”. „Formula aceasta cu mentorul mă amuză destul de tare. Ai nevoie de un mentor până la o anumită vârstă, după aceea ești tentat și dorești să hotărăști singur și nu mai ai nevoie de mentor. În campania electorală, cum am spus și public, nu am dorit să particip tocmai pentru a nu-i crea elemente de vulnerabilitate, știind foarte bine că unii ar fi legat imediat participarea mea de unele dintre deciziile tribunalului. Și atunci am preferat să stau deoparte. Nu am participat de niciun fel la campania electorală”, a precizat fostul premier.

În opinia acestuia, conducerea PSD este singura care își va decide viitorul. „Victoria are foarte mulți părinți, în timp ce înfrângerea este orfană. Va continua în formula pe care o vor decide colegii din partid la congresul viitor”, a adăugat Adrian Năstase.