O sesiune de autografe susținută de principesa Margareta și principele Radu a încheiat, sâmbătă, seria de evenimente „Ziua Regală” de la Târgul de carte Gaudeamus.
Astfel, în decursul zilei, la editura Curtea Veche au fost lansate șase noi titluri dedicate Casei Regale a României. Ultimele volume lansate au fost „Calendarul regal” și „Crăciunul regal”.
Volumul „Crăciunul regal” este structurat în funcție de locul în care au fost găzduite sărbătorile de iarnă și ilustrat cu fotografii din fiecare perioadă. În primul capitol se vorbește despre Crăciunul din vremea regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai, petrecut, pe de o parte, la București: la Palatul Regal din Calea Victoriei, la Palatul Cotroceni, la reședința princiară din Șoseaua Kiseleff și la Palatul Elisabeta, iar pe de altă parte, la Sinaia (Castelele Peleș, Pelișor și Foișor), locul care rămâne, prin excelență, Scaunul Casei Regale.
Cel de-al doilea capitol cuprinde Crăciunul regal din exil (în principal reședințele Bramshill și Ayot St Lawrence din Anglia, Villa Fantasia și Villa Serena de la Versoix, Elveția, și Villa Sparta, casa reginei Elena din Florența, Italia), precum și sărbătorile petrecute în România în anii 1989-2001, când Familia Regală nu se întorsese definitiv.Al treilea capitol este dedicat Crăciunului regal din zilele noastre petrecut la Săvârșin de regele Mihai și de familia sa, care, din anul 2001, au reluat tradițiile dinainte de plecarea regelui în 1948. Ultimul capitol cuprinde mesajele de Crăciun ale regelui Mihai din anul 2001 până în prezent.
În cursul zilei au mai fost lansate următoarele titluri Curtea Veche, ce au în centru Familia Regală a României: „Ora Regelui” de Bogdan Șerban-Iancu, DVD-ul „Cuvântul Regelui” realizat de Marilena Rotaru, „Eticheta regală” de Sandra Gătejeanu Gheorghe și „Balcicul Reginei Maria” de Diana Mandache.
Târgul de Carte Gaudeamus se desfășoară până duminică la Pavilionul Central Romexpo.