Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș organizează duminică, alături de alte cinci centre universitare din țară, concursul de intrare în rezidențiat pe loc și pe post în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
Potrivit unui comunicat de presă al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, în acest centru concursul se organizează pentru locurile aferente fiecărei specialități la nivel național, precum și pentru posturile publicate pe teritoriul județelor Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Ministerul Sănătății organizează concursul național de intrare în rezidențiat pe loc și pe post în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie în Centrele Universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Concursul se desfășoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul și reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări.