Cancelarul german Angela Merkel susține includerea ‘bunei guvernări’ conforme cu respectarea statului de drept pe agenda ce va înlocui de anul viitor Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului elaborate de ONU, consemnează agenția EFE.
‘Dezvoltarea fără statul de drept este de neconceput’, a punctat cancelarul german în timpul unei conferințe pe tema cooperării internaționale, ce s-a desfășurat luni la Berlin, cu această ocazie fiind prezentată ‘Carta Viitorului’, un document în care, odată cu susținerea dezvoltării durabile și a noilor tehnologii, se subliniază importanța apărării drepturilor omului, precum și pacea și diversitatea culturală.
Pe lângă indicatorii economici, trebui să acordăm atenție și guvernării responsabile, a indicat Angela Merkel, dând exemplul proastei gestiuni a epidemiei de Ebola ca urmare a slăbiciunii structurilor statale din țările Africii de Vest.
De asemenea, cancelarul german a propus includerea în următoarele Obiective de Dezvoltarea ale Mileniului eradicarea foametei în lume până în anul 2030, precum și aspectele legate de schimbările climatice și conservarea mediului înconjurător.
Germania, care va deține anul viitor președinția G7, va iniția în cadrul acestui forum al statelor dezvoltate o dezbatere pentru includerea propunerilor enunțate de Angela Merkel în noua listă cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, ce va fi adoptată de ONU în luna septembrie 2015.
Șefa guvernului german a calificat totodată drept un succes realizarea parțială a celor opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului cuprinse în Declarația adoptată la Summitul Mileniului din anul 2000, subliniind în mod special reducerea la jumătate a foametei în lume.