Avalanșă de cereri pentru acordarea ajutorului de căldură, la Iași

ajutoare caldura 8100Peste 8.000 de familii de ieșeni au depus, până acum, cereri pentru acordarea ajutorului de căldură pentru sezonul rece 2014-2015, iar numărul acestora ar putea crește în următoarele luni, având în vedere că numărul dosarelor înregistrate numai în luna noiembrie 2014, respective 8.100, reprezintă jumătate din totalul cererilor înaintate în întregul sezon rece 2013-2014 (15.000 de dosare). După cum a declarat Luminița Munteanu, directorul executiv al Direcției de Asistență Comunitară (DAC) Iași, până pe 20 noiembrie (data limită de depunere a cererilor pentru primirea ajutorului de căldură pentru luna în curs) au fost înregistrate 8.100 de dosare, cele mai multe dintre acestea, respectiv 5.000,  din partea celor a căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare, urmate de cei cu centrale de apartament pe gaz şi de cei care folosesc lemne pentru încălzire. ”Înscrierea solicitărilor se poate face până la finalul sezonului rece, ajutoarele fiind acordate începând cu luna depunerii, dacă a fost făcută până în data de 20. Cererile pentru ajutoarele de încălzire nu trebuie depuse în fiecare lună, solicitantul fiind nevoit să modifice dosarul depus iniţial, doar în cazul apariţiei unor schimbări cu privire la membrii sau veniturile familiei respective”, a declarat Luminița Munteanu, directorul executive al DAC Iași, Categoriile de beneficiari pentru care se acordă aceste ajutoare sunt solicitanţii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri. În cazul sistemului centralizat, valoarea ajutorului este constituită ca o compensare procentuală din factura la căldură, în funcţie de venitul pe membru de familie. Pot beneficia de ajutoare familiile care au un venit net pe membru de familie de până la 786 lei/membru de familie, sau 1.082 lei în situaţia persoanelor singure. Pentru ajutoarele în ceea ce priveşte încălzirea cu ajutorul energiei electrice, gazului metan, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, familiile nu trebuie să depăşească un venit de 615 lei/persoană. Compensarea în acest caz se acordă în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de către furnizor. (E.M.)