Marko Bela: UDMR discută săptămâna aceasta dacă ar accepta în principiu negocieri cu PNL

Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, afirmă că Uniunea va discuta „probabil” săptămâna aceasta, „în principiu”, despre eventuale negocieri cu noul PNL privind formarea altei majorități parlamentare, subliniind că nu au existat astfel de tatonări.

„Nu UDMR va decide dacă se schimbă Guvernul sau nu. Acest lucru depinde de majoritatea parlamentară și depinde și de voturile UDMR. Dar în acest moment n-am cunoștință că ar exista din partea Opoziției o intenție imediată de a forma o anumită majoritate. Bănuiesc că mai curând sau mai târziu, probabil că la anul, se va încerca formarea unei alte majorități și atunci noi înșine va trebui să vedem ce facem, dar decizia, după părerea mea, nu este a momentului”, a declarat, la RFI, Marko Bela.

Întrebat dacă UDMR ar fi dispusă să discute cu noul PNL despre formarea altei majorități parlamentare, Marko Bela a răspuns: „Vom discuta acest lucru probabil deja săptămâna aceasta, când se va întruni conducerea UDMR, dar probabil că numai în principiu, fiindcă după cunoștințele mele nu au existat astfel de tatonări”.