În luna decembrie, ansamblul Palas Iaşi se transformă în Crăciunia, tărâmul de poveste al celor mai frumoase sărbători de iarnă. Sute de mii de luminiţe feerice, decoraţiuni de Crăciun unice, proiecţie 3D pe Palatul Culturii, premii la cumpărături şi zeci de evenimente spectaculoase – sunt doar o parte dintre surprizele pregătite de ansamblul din inima Iaşului.
Startul sărbătorilor de iarnă în Crăciunia se va da pe 1 decembrie 2014. Ca şi în anii precedenţi, întregul ansamblu urbanistic va fi împodobit cu sute de mii de lumini, dar şi cu decoraţiuni unicat, realizate special pentru Palas Iaşi. Cei mici şi cei mari deopotrivă vor fi încântaţi de jocul spectaculos al beculeţelor multicolore din parc, dar şi de bradul impozant de 20 de metri înălţime, globurile gigant, scenetele cu personaje de poveste şi de steluţele cu lumini căzătoare din mall. Nu va lipsiatelierul de cadouri al lui Moş Crăciun şi trenuleţul, care îi va plimba pe copii prin Atrium.
În luna decembrie, ieşenii şi locuitorii din regiune vor avea ocazia să admire un show 3D impresionant pe Palatul Culturii, unspectacol emoţionant de lumină, culoare şi sunet în spiritul Crăciunului, similar celor din marile oraşe ale lumii. În plus,iubitorii mişcării pe gheaţă vor avea la dispoziţie, în parc, patinoarul Palas Ice.
Clienţii veniţi la cumpărături sau la relaxare în ansamblul Palas vor fi răsfăţaţi întreaga lună cu numeroase surprize. Vor avea parte de manifestări speciale de Ziua Naţională a României, de târguri de cadouri, concerte de muzică şi evenimente de modă susţinute de designeri români renumiţi, spectacole de datini şi obiceiuri, concerte ale Filarmonicii Iaşi, premii atractive şi multe altele. Copiii vor fi în mijlocul atenţiei la Palas, pentru ei fiind programate activităţi distractive deosebite, pentru a se bucura de spiritul ludic al tărâmulului de basm Crăciunia.
Mai multe detalii despre cele mai frumoase evenimente din luna decembrie, oferite de ansamblul urbanistic Palas, vor fi anunţate în perioada următoare.
Departament PR