Camelia Bogdănici (PMP): ”Când faci parte dintr-un partid de opoziție, inițiativele nu trec, chiar dacă ele sunt în folosul cetățenilor”

initiativele nu trecPlenul Camerei Deputaţilor a respins marți, 25 noiembrie, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 412/2013). Proiectul de lege propunea creşterea accesului la programele educaţionale formale şi nonformale a copiilor cu cerinţe educaţionale special, aflaţi în abandon şi risc de abandon şcolar, în vederea integrării lor socio-profesionale. Iniţiativa legislativă, depusă în Parlament în luna aprilie 2013, vine ca urmare a propunerilor rezultate din acţiunile proiectului european ”Cerinţe Educaţionale Speciale pentru Toţi” (CESPeT), derulat în perioada 1 august 2010 – 31 iulie 2013 de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu VIA University College (Danemarca) şi Inspectoratele Şcolare Judeţene Botoşani, Brăila, Iaşi, Maramureş, Mureş şi Vaslui. “Am avut onoarea de a fi membră a acestui proiect, în calitate de expert oftalmolog. Ca sa fiu sinceră, experienţa acumulată în acest proiect m-a pus pe gânduri şi m-a determinat să candidez pentru funcţia de deputat, în Parlamentul României. Însă, încă o dată, observ cu tristeţe că atunci când faci parte dintr-un partid de opoziţie, iniţiativele nu trec de plenul Camerei Deputaţilor, chiar dacă ele sunt în folosul cetăţenilor. Iar cetăţenii nu au culoare politică, au doar nevoi şi aşteptări de la noi parlamentarii, în rezolvarea problemelor lor. Subliniez că iniţiativa a avut aviz pozitiv de adoptare din partea Comisiilor de Sănătate şi Familie, precum şi a Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială. Cu toate acestea, iniţiativa a fost respinsă.  Regret că nu pot aduce o rază de bucurie celor cu nevoi speciale, cu atât mai mult cu cât în această săptămână marcăm Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi”, a declarat deputatul PMP de Iași, Camelia Bogdănici, unul dintre inițiatorii propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persanelor cu handicap. (E.M.)