Președintele ales al României, Klaus Iohannis, afirmă, într-un interviu pentru agenția Reuters, că în următoarele săptămâni mai mulți parlamentari ar putea abandona coaliția de guvernământ a premierului Victor Ponta, într-un număr suficient pentru a duce la căderea Guvernului anul viitor. Iohannis susține că rezultatul alegerilor prezidențiale va duce la erodarea majorității de 65% controlate de social-democrații lui Victor Ponta și aliații lor. „Toată lumea vrea să fie de partea câștigătoare. Prin urmare, este posibil ca în următoarele săptămâni sau luni să avem schimbări în Parlament”, spune Iohannis, în interviul realizat marți la sediul Partidului Național Liberal (PNL) de la București. „Așadar, este posibil ca pe parcursul anului 2015 să avem o schimbare care va oferi Partidului Național Liberal o majoritate, pe care o va folosi atunci pentru schimbarea Guvernului”, afirmă președintele ales. Iohannis, a cărui promisiune de a combate corupția l-a ajutat să devină cel mai popular lider politic pe Facebook din Europa, a promis să dea jos Guvernul lui Ponta, comentează Reuters. Mandatul de președinte îi oferă lui Iohannis puterea să desemneze un nou prim-ministru dacă Ponta va cădea în urma unei moțiuni de cenzură, însă pentru acest lucru este nevoie ca zeci de parlamentari să abandoneze coaliția de guvernământ înaintea alegerile parlamentare programate pentru 2016. Victor Ponta a declarat după alegeri că actuala coaliție este stabilă și a exclus o demisie a sa. Iohannis promite că, în calitate de președinte, va avea o abordare mai conciliantă decât cea a președintelui în exercițiu Traian Băsescu, ce a avut deseori dispute cu Ponta. „Vreau să fiu foarte clar: este evident că premierul și cu mine am fost în competiție și că s-au produs multe daune. Însă competiția s-a încheiat: avem un câștigător și o țară de condus”, mai afirmă Iohannis. El a refuzat, în cadrul interviului, să spună care vor fi propunerile Guvernului pe care le-ar putea retrimite în Parlament și dacă România va semna un nou acord de ajutor cu Fondul Monetar Internațional după ce actuala înțelegere se va încheia anul viitor. „Evident, este foarte greu să construiești un buget cu un deficit de 1,4%, care este obiectivul. Pe de altă parte, sunt împotriva unor noi taxe, astfel că Guvernul are o sarcină dificilă și nu pot decât să sper că vor veni cu un proiect (de buget) decent”, subliniază Iohannis. „Vreau să schimb felul în care se face politică în România: acest lucru înseamnă mai puțin spectacol și mai multe soluții pentru România. Dar o vom face pas cu pas. Este imposibil să schimbi clasa politică sau felul în care este condusă țara peste noapte sau într-o săptămână ori un an”, concluzionează el.