Stațiile meteo din Miercurea Ciuc și Toplița au înregistrat miercuri cea mai scăzută temperatură a sezonului la nivel național din zonele locuite, mercurul termometrelor coborând până la minus 10 grade Celsius. La Miercurea Ciuc, valoarea de minus 10 grade Celsius s-a înregistrat la răsăritul soarelui, după care a început să crească ușor, a precizat meteorologul de serviciu Lado Gabriella. De asemenea, și la Toplița s-a consemnat această valoare tot la primele ore ale dimineții, fiind înregistrată și brumă groasă. Și în alte localități ale județului a fost foarte frig. La Joseni s-au înregistrat minus 9 grade Celsius, la Bucin au fost minus 8 grade, iar la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat minus 7 grade Celsius. Județul Harghita a avut parte de o toamnă lungă și mai blândă decât de obicei, localnicii afirmând că iarna a venit mai târziu decât în alți ani. De altfel, locuitorii județului sunt obișnuiți cu astfel de temperaturi, ținând cont că în Harghita se înregistrează anual unele dintre cele mai scăzute valori din țară. Din cauza frigului, la Miercurea Ciuc furnizarea căldurii în sistem centralizat a început încă de la sfârșitul lunii septembrie. Minima absolută a lunii noiembrie, în Harghita, a fost de minus 27,5 grade Celsius și s-a înregistrat în 1993, la Miercurea Ciuc, în vreme ce maxima absolută a fost consemnată în același oraș, în anul 2013, și a fost de 21,9 grade Celsius.