Reprezentanțele Institutului Cultural Român (ICR) din străinătate, în colaborare cu Misiunile diplomatice ale țării noastre din țările de reședință, sărbătoresc în acest an Ziua Națională a României într-o acțiune sincronizată pentru promovarea culturii române, informează site-ul ICR.
* ICR Stockholm a marcat duminică Ziua Națională a României în sala Grunewald a Filarmonicii din Stockholm, printr-un concert cameral susținut de violonista Mihaela Martin, violoncelistul Frans Helmerson și violistul Lars Anders Tomter, cărora li s-a alăturat pianista bulgară Plamena Mangova.
* De asemenea, ICR Budapesta a marcat luni Ziua Națională a României, împreună cu Ambasada României la Budapesta, prin organizarea spectacolului Suflet românesc, în regia și interpretarea lui Dan Puric, la RaM Colosseum.
* Accademia di Romania găzduiește, vineri, un concert susținut de duo-ul Clara Cernat (vioară) — Thierry Huillet (pian), în timp ce ICR „Titu Maiorescu” Berlin și Ambasada României de la Berlin propune luni, 1 decembrie, un concert susținut de cvartetul Arcadia și Soprana Mihaela Maxim, în Sala Mică a Konzerthaus Berlin.
* ICR Bruxelles, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei, organizează o expoziție fotodocumentară care marchează Ziua Națională a României și centenarul Primului Război Mondial, în data de 1 decembrie, la Muzeul Regal al Forțelor Armate și Istoriei Militare din Bruxelles, și între 4-24 decembrie, la Departamentul de Afaceri Externe Flamand.
* ICR „Mihai Eminescu” Chișinău în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova organizează, joi, un concert extraordinar de muzică clasică, la Sala cu Orgă din Chișinău și prezintă expoziția „Drumul spre înălțare” a artistului român Liviu Nedelcu.
* ICR „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează, împreună cu Ambasada României la Ankara, două concerte susținute de formația „Anton Pann”, pe 1 și 4 decembrie, găzduite de Sala de concerte a Universității Hacettepe. Formația românească și formația „Hacettepe Soloists”, din cadrul Conservatorului Universității Hacettepe, Ankara, vor concerta împreună și în cadrul Recepției Zilei Naționale oferite de Ambasada României. De asemenea, pe 5 decembrie, formația „Anton Pann” va oferi un concert de colinde la sediul Institutului, eveniment organizat în colaborare cu Asociația Română pentru Asistență și Solidaritate Socială din Istanbul și Consulatul General al României la Istanbul.
* ICR Lisabona marchează Ziua Națională cu un dublu concert susținut de „Consonando Trio”, pe 3 decembrie, la Casa da Musica din Porto și pe 5 decembrie la Fundația Gulbenkian.
* Sâmbătă, la St. Peter Eaton Square din Londra, va fi prezentat spectacolul „România din inima ta” susținut de naistul Nicolae Voiculeț, ICR Londra găzduind, pe 4 decembrie, și un concert al sopranei Teodora Gheorghiu acompaniată de pianistul Jonathan Aner, în Seria „Concertele Enescu”.
* ICR Madrid va prezenta expoziția „Arhitecți români creatori de patrimoniu cultural național”, în perioada 25 noiembrie — 11 decembrie, la Centro Civico El Cerro din Coslada. De asemenea, în colaborare cu Consulatul României din Ciudad Real, ICR Madrid organizează, sâmbătă, proiecția filmului „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, în regia lui Cătălin Mitulescu.
* ICR New York celebrează Ziua României printr-o serie de patru concerte susținute de violonistul Alexandru Tomescu la New York, Washington DC și Chicago, în timp ce ICR Paris propune, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Franceză, două concerte de gală susținute de pianista Dana Ciocârlie, pe 9 și 10 decembrie, în Sala Bizantină a Palatului de Behague.
* ICR Praga organizează, în colaborare cu Ambasada României în Republica Cehă, o recepție diplomatică și un recital de chitară clasică susținut de Trio Zamfirescu, luni, 1 decembrie, la Sala Coloanelor din cadrul Filarmonicii Republicii Cehe — Rudolfinum. De asemenea, în Salonul cu oglinzi al Palatului Arhiepiscopului (Primacialny Palac) din Bratislava, pe 2 decembrie, va avea loc un concert de pian susținut de pianistul Matei Rogoz, iar între 1 și 5 decembrie, Palatul Arhiepiscopului din Bratislava va găzdui expoziția de pictură semnată Ioan Popei.
* ICR Tel Aviv propune expoziția de artă plastică „România și Israel în culorile naturii”, dedicată Zilei Naționale, în perioada 1 decembrie 2014 — 31 ianuarie 2015, iar ICR Varșovia va vernisa joi o expoziție de fotografie în aer liber, dedicată Revoluției Române, concepută ca o succesiune de panouri care vor îmbrăca gardul exterior al Ambasadei României.
* IRCCU de la Veneția organizează, sâmbătă, în parteneriat cu Opera Națională București, un recital muzical susținut de soprana Irina Iordăchescu și pianistul Ștefan Doniga, în Sala Apollinee a Teatrului La Fenice din Veneția. De asemenea, reprezentanța de la Veneția organizează între 3 și 20 decembrie, la sediul Institutului, o conferință și o expoziție multimedia, care marchează o dublă aniversare: Ziua Națională a României și împlinirea a 160 de ani de la nașterea arhitectului Anghel Saligny (1854-1925).
* ICR Viena împreună cu Ambasada României la Viena organizează trei concerte de colinde susținute de Corul de cameră „Emil Monția” Acestea vor avea loc sâmbătă la Primăria orașului Viena, duminică la Biserica Ortodoxă Română din Viena și în data de 1 decembrie la Ambasada României din același oraș.