Președintele PNL Iași, Cristian Adomniței, și președintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), Vlad Filat, au avut o întâlnire informală, cadrul căreia au fost dezbatute o serie de subiecte legate de alegerile parlamentare programate duminică, 30 noiembrie, în Republica Moldova, precum și de situația geopolitică din spațiul est-european. ”Pe 30 noiembrie, suntem alături de forțele pro-europene și reformiste din Republica Moldova. Drumul Republicii Moldova trebuie să fie unul cu un singur sens: Uniunea Europeană. Ține de locuitorii de pe malul drept al Prutului ca acest drum să continue și după data de 30 noiembrie, prin votul lor”, a declarat, la sfârșitul întrevederii care a avut loc la sediul PNL Iași, Cristian Adomniței. La întâlnirea de la Iași au mai participat Marius Dangă, președintele Organizației Municipale a PNL, Costel Alexe, secretar coordonator al PNL Iași, Răzvan Timofciuc, președintele TNL Municipiul Iași, Teofil Bălteanu, coordonatorul Colegiului 3, și Radu Terinte, coordonatorul Colegiului 4. Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), Vlad Filat, a participat marți, 25 noiembrie, la Iași, la dezbaterea publică ”Votez în România pentru Moldova”. În cadrul întâlnirii, care s-a desfășurat în Aula Magna a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, au fost abordate teme de actualitate pentru studenţii basarabeni care studiază în România. Vlad Filat, care a absolvit în anul 1994 Facultatea de Drept a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza din Iaşi”, a condus trei guverne în Republica Moldova, din septembrie 2009 și până în aprilie 2013, atunci cand Cabinetul în fruntea căruia s-a aflat a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. Pe 30 noiembrie, în Republica Moldova sunt programate alegeri legislative, considerate cruciale pentru viitorul democratic al țării. În România vor fi dechise 11 secţii de vot. În Iaşi, cele două secţii de vot vor fi amenjate pe str. Aleea Grigore Ghica Vodă nr. 60 A, din zona Copou (sediul consulatului general) şi, respectiv, la Şcoala ”Gheorghe Asachi”, situată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 64. (E.M.)