Regele Mohammed al VI-lea al Marocului: Africa este suficient de ”matură” pentru a contribui la drepturile omului

506977-morocco-s-king-mohammed-vi-waves-after-talks-at-the-elysee-palace-in-parisRegele Mohammed al VI-lea al Marocului a estimat joi, la deschiderea unui important forum consacrat drepturilor omului, că Africa este suficient de ”matură” pentru a contribui la elaborarea de norme privind drepturile omului, relatează vineri AFP. ”Lumea în curs de dezvoltare și Africa în special” trebuie să devină actori în ”elaborarea de norme în domeniul drepturilor omului”, a declarat suveranul marocan într-un discurs citit de ministrul justiției și libertăților Mustapha Ramid, cu ocazia deschiderii celei de-a doua ediții a Forumului mondial al drepturilor omului de la Marrakech (sud), unde participă circa 6.000 de persoane din aproximativ o sută de țări. Africa ”nu poate să rămână un subiect etern al dezbaterilor privind drepturile omului” și al ”raporturilor internaționale”, ci vrea să fie ”ascultată” pentru a-și expune concepția privind normele internaționale în materie, a continuat el. La forum, organizat la Marrakech în prezența mai multor personalități, printre care fostul premier spaniol José Luis Rodriguez Zapatero și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale internaționale, vor fi dezbătute mai multe teme, precum drepturile femeilor, abolirea pedepsei cu moartea, drepturile copiilor, libertatea de conștiință. În pofida apelului organizatorilor de participare la forum, opt asociații, printre care Asociația marocană a drepturilor omului (independentă), una dintre principalele organizații neguvernamentale marocane din domeniul drepturilor omului, au boicotat evenimentul, pe fondul unor tensiuni cu autoritățile din regat. Aproximativ 300 de persoane au manifestat joi în apropierea locului de desfășurare a forumului, înainte de începerea lucrărilor, scandând ”NU impunității” și reiterându-și decizia de a boicota forumul, din cauza interzicerii unora dintre evenimentele lor, potrivit jurnaliștilor de la fața locului.