Cod Galben de lapoviță, viscol și ninsoare în 28 de județe, începând de duminică seara

ninsoare_3_96001400Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, duminică, atenționări Cod Galben de viscol, ninsoare și lapoviță, valabile, începând din această seară, ora 22,00, până marți la aceeași oră, în 28 de județe, inclusiv în municipiul București. Potrivit meteorologilor, în intervalul 30 noiembrie, ora 22,00 — 01 decembrie, ora 14,00, vor fi precipitații mixte în Oltenia și Muntenia, Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Județele vizate de prima atenționare Cod Galben sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Turnu Severin și Giurgiu. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp, iar local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul și sudul țării, atingând viteze de 40-50 km/h, iar în sudul Banatului și zona montană aferentă vor fi rafale de 70-80 km/h. În zona municipiului București, precipitațiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, în timp ce vântul va sufla cu viteze de 30-40 km/h. Totodată, în perioada 01 decembrie, ora 14,00 — 02 decembrie, ora 22,00, temporar vor fi precipitații, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăși 10-15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși la rafală 50-60 km/h în Oltenia, Muntenia și Transilvania, iar la munte și în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local și temporar, zăpada va fi viscolită. Județele vizate de cea de-a doua atenționare sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Turnu Severin, Giurgiu, Hunedoara, Alba, Cluj, Mureș, Harghita, Neamț, Sibiu, Brașov, Covasna, Bacău, Vrancea, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și Municipiul București. Meteorologii notează faptul că, pe arii restrânse în regiunile sudice și centrale, se mențin condițiile de producere a poleiului, iar în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, vor actualiza prezenta atenționare Cod Galben.