Peste 81.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute, cu 4,9% mai multe decât în sezonul precedent

viroze 03 aprPeste 80.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost înregistrate în perioada 17-23 noiembrie, mai multe cu 1,5% decât în săptămâna precedentă şi cu 4,9% faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, potrivit Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. În cele şapte zile nu au fost cazuri confirmate de gripă, însă numărul infecţiilor respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a ajuns la 81.244, potrivit datelor centralizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.Numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute a crescut atât faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă celei raportate, când au fost cu 1,5% mai puţine, cât şi faţă de perioada similară din sezonul precedent, când au fost 77.313, respectiv cu 4,9% mai puţine.Şi numărul cazurilor de gripă clinică neconfirmată de laborator (ILI) a crescut în săptămâna 17-23 noiembrie faţă de perioada similară a anului trecut, de la 8 la 33.Tot în săptămâna 17-23 noiembrie au fost înregistrate şi şapte cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu două mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu patru mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile precizează, în raportul săptămânal, că nu s-au înregistrat cazuri de SARI confirmate cu virus gripal şi nu a fost comunicat niciun deces.Până în 23 noiembrie au fost vaccinate antigripal 12.750 de persoane din grupele la risc, cu vaccin gratuit distribuit de Ministerul Sănătăţii.