24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Ziua Națională a României, ziua Unirii Mari! 96 de ani de la istorica decizie a poporului român prin care toate teritoriile au fost adunate în interiorul firesc al graniței limbii române. De la Nistru pân la Tisa, de la Cernăuți la Giurgiu, de la Est la Vest, de la Nord la Sud, pe întreaga întindere a limbii materne, românii și-au împlinit țara în care moștenirea de sânge a dat voie pământului să-și crească holda de grâu, să-și adune izvoarele în fluviul cel mare, să-și mângâie creștetul munților de norii carpatici sau să-și spele tălpile malurilor cu marea cea mare.
La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a împlinit vrerea de a avea țara așa cum a gândit-o și Mihai Viteazu, cu 300 de ani înainte. Aici, acum 96 de ani, ”au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania. Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc. În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român. În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.
Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”
Aceasta a fost atmosfera din acel întâi decembrie, de după terminarea primului război mondial. Această zi a fost șansa poporului român de a-și proba încă o dată dimensiunea maximă a albinei limbii române, profitând din plin de conjunctura internațională, conjunctură care, de foarte puține ori, ne-a fost favorabilă.
Ceea ce ar trebui să ne rețină atenția și să ne adune împreună ca atunci, la Alba Iulia, este solidaritatea tuturor celor care simt și trăiesc românește, implicarea în susținerea aceluiaşi deziderat, atunci când acesta slujește ideea de interes național, de patrie, de destin. Valorile patriotismului, ale dragostei de țară, jertfei pentru interesul național ar trebui reconsiderate, redeșteptate din somnul falselor atribute, cu ajutorul cărora a fost construit portretul ”geniului din Carpați”, al celui mai iubit fiu al poporului, cel care a provocat marea confuzie între figurile legendare ale istoriei milenare a poporului, cel care a ocupat spațiul limbii române și impostorul căruia i-au fost sacrificate cele mai nobile sentimente naționale, de la dragostea de țară la recunoștința arătată eroilor neamului.
Astăzi, este timpul să ne recompunem sistemul axiologic, să facem ordine în manualele de istorie, să reușim să punem pe fiecare la locul lui, eliberând românilor sentimentul dragostei de țară, al iubirii de patrie, al cinstirii eroilor acestui neam decis să-și ia istoria în serios. Avem nevoie, astfel, de demnitate și de curajul de a ne spăla rufele chiar și în public, dacă curățătoriile, specializate în reabilitare și dreaptă judecată, sunt încă ocupate de impostură.
