Eustream, compania care operează rețeaua de gazoducte din Slovacia, a propus vineri un proiect denumit Eastring, care prevede construirea unei noi conducte destinate transportului de gaze naturale din Europa Occidentală via România spre țările din Balcani, ceea ce ar permite regiunii să-și reducă foarte mult dependența de gazele rusești, transmite Reuters.
Eastring ar urma să facă legătura între actualele rețele de gazoducte din Slovacia și Ucraina cu cel din România, prin intermediului unei noi conducte, cu o lungime de 570 de kilometri, care ar face ca gazele naturale din Europa Occidentală să ajungă în Balcani. Președintele Eustream, Tomas Marecek, susține că Eastring ar avea o capacitate potențială de până la 20 de miliarde de metri cubi pe an și, de asemenea, va avea capacitatea de a transporta gaze naturale fie din Rusia spre Balcani, fie din Occident spre Balcani. Marecek estimează că ar costa doar 750 de milioane de euro pentru a face legătura între localitatea Velke Kapusany din estul Slovaciei, apoi via conducta Soyuz neutilizată din Ucraina, până la granița României și, de acolo, până la conducta care trece prin România și aprovizionează Bulgaria.
‘Economic și strategic este cea mai bună soluție pentru această parte a Europei. Ar costa doar o parte din bugetul propus pentru South Stream, ar putea transporta gaze naturale în ambele direcții și ar oferi regiunii o rută alternativă și surse de gaze și, în același timp, ar utiliza infrastructura existentă deja în regiune’, a spus Tomas Marecek. Potrivit acestuia, Romania va juca un rol cheie în acest proiect, având în vedere că cea mai mare parte a conductei ar urma să fie construită pe teritoriul său.Conducta South Stream, un proiect al cărui cost este estimat la 40 de miliarde de dolari, este destinată să transporte gazul natural rusesc în Europa ocolind, însă, Ucraina. Proiectul nu a primit încă aprobarea Uniunii Europene, care încearcă să-și reducă dependența de gazul rusesc, în condițiile în care o treime din necesarul de gaze al UE este importat din Rusia.
Marecek susține că, spre deosebire de South Stream, Eastringar respecta în totalitate reglementările UE și, în plus, ar putea constitui un coridor care să permită importurile de gaze naturale spre Europa Occidentală din surse alternative precum Marea Caspică, Iran, Irak, Egipt, Israel și Cipru.