Ponta: Ziua de astăzi trebuie să ne amintească tuturor că puterea stă în unire

Premierul Victor Ponta afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naționale a României, că această zi trebuie să amintească tuturor că puterea stă în unire, iar cearta și dezbinarea sunt instrumente de distrugere a spiritului comunitar și a identității naționale.

„Ziua Națională a României este, în fiecare an, un moment unic, special, marcat de speranță, de recunoștință și de solidaritate. În această zi, românii din țară și de pretutindeni își afirmă identitatea, se mândresc cu țara lor și spun întregii lumi că au fost, sunt și vor fi o națiune puternică și demnă. Pe 1 decembrie românii celebrează trecutul și cinstesc memoria înaintașilor, se bucură împreună de prezent și privesc cu încredere spre viitor”, afirmă șeful Guvernului, în mesajul transmis luni AGERPRES.

El adaugă că astăzi, mai mult ca oricând, românii au motive pentru a fi încrezători. „România se află pe un drum bun, al creșterii economice și al refacerii echilibrelor sociale, al modernizării și eficientizării serviciilor publice, al consolidării instituționale și al reafirmării mândriei și valorilor autentice ale românilor. Este drumul la care au visat toti cei care s-au jertifit pentru crearea statului national  unitar român. Parcurgerea sa reprezintă o garanție că, la momentul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, vom trăi cu toții într-o Românie Puternică, un stat de drept consolidat, cu oameni apreciați pentru munca lor, cu un nivel de trai care să asigure tuturor o viață decentă și cu o societate solidară, în care există șanse egale pentru toți”, evidențiază premierul Ponta în mesajul său.

El adaugă că „pentru a atinge aceste obiective, România are nevoie de stabilitate si de lideri politici responsabili, care să ducă mai departe proiectul de construcție și dezvoltare”. „Greșelile trecutului nu trebuie repetate. Ceartă și dezbinarea nu aduc decât sărăcie și alienare, fiind instrumente de distrugere a spiritului comunitar și a identității naționale. Ziua de astăzi trebuie să ne amintească tuturor că puterea stă în unire, iar unirea este posibilă doar dacă interesul național este pus înaintea oricărui interes particular”, subliniază șeful Guvernului.

De asemenea, el afirmă că ‘indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau de credință, suntem cu toții români și avem împreună un obiectiv important, acela de a construi pentru noi și pentru copiii noștri o viață mai bună și mai sigură aici, acasă’.

„Trebuie să avem încredere în capacitatea noastră de a fi solidari și de a coopera, astfel încât România să devină țara în care fiecare își găsește locul, rolul și împlinirea personală și profesională. La mulți ani tuturor românilor ! La mulți ani, România !”, mai spune premierul Victor Ponta în mesaj.