În luna decembrie, ieșenii vor avea ocazia vizionării unor spectacole diverse, de la teatru la colinde și de la muzică simfonică la operă. Astfel, luni, 1 decembrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” se va juca piesa ”Fă-mi loc!”, în regia maestrului Radu Beligan. Spectacolul spune povestea a doi tineri care se regăsesc în ajunul Crăciunului în cuşeta unui tren de noapte. Din distribuţie fac parte actorii Marius Manole şi Medeea Marinescu. Prețul unui bilet este între 50 şi 70 de lei, în funcţie de locul în sală. Pe 8 decembrie, tot în Sala Mare a Naționalului ieșean, de la ora 19.30, este programată piesa ”Revizorul”. Aceasta uimeşte printr-un umor dramatic, perfect construit şi riguros urmărit pe tot parcursul său. Pe scena ieşeană vor urca doi dintre cei mai iubiţi actori de comedie din ţară: Horaţiu Mălăele (care semnează şi regia spectacolului) şi George Mihăiţă. Biletul costă 100 sau 120 de lei, în funcţie de locul din sală şi se achiziţionează de la Casa de Cultură a Studenţilor. Concertul ”Vienna Classic Christmas” va avea în acest an, la Iași, două reprezentaţii: pe 15 şi 16 decembrie, începând cu ora 19.30, tot la Teatrul Naţional. Aflat la cea de-a VI-a ediţie, spectacolul are în program celebrele valsuri şi polci ale dinastiei Strauss, dar şi ale altor compozitori vienezi. Preţul biletelor variază între 60 şi 200 de lei, în funcţie de locul din sală. Concertul “Colinde tradiţionale de Crăciun”, cu Ştefan Hruşcă, va avea loc pe 22 şi 23 decembrie, începând cu ora 20.00, la Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri”. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură a Studenţilor şi costă între 60 şi 175 de lei. Miercuri, 10 decembrie, Opera Naţională Română Iaşi aduce în atenţia publicului, în sala mare a Teatrului Naţional, de la ora 18:30, “Sunetul muzicii” de Richard Rodgers. Preţul biletului variază între 10 şi 60 lei în funcţie de locul din sală. (E.M.)
Superb.