Prognosticul rămâne foarte rezervat în cazul pilotului care a supraviețuit accidentului aviatic din Sibiu, a precizat marți Cristian Nițescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unde se află internat.
Potrivit directorului medical, starea celuilalt pacient care a supraviețuit, maistrul militar, este una bună, acesta făcând deja câțiva pași.
„Celălalt este bine, mănâncă, a început să facă și câțiva pași, tot pe terapie intensivă este posibil să mai rămână ceva care nu se vindecă și să-l operăm săptămâna viitoare”, a arătat dr. Cristian Nițescu.
Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, pe 21 noiembrie, pe raza localității sibiene Mălâncrav. Elicopterul de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.