Datele avansate de Asociația Societăților de Service Auto Independente /ASSAI/, conform cărora peste 80% din dosarele de daune în domeniul asigurărilor de răspundere civilă auto /RCA/ s-ar finaliza cu plăți mai mici sau cu întârziere, sunt nerealiste, susține Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/.
‘Aceasta arată fără urmă de îndoială că procentele avansate de ASSAI (peste 80% dintre dosare s-ar finaliza prin plăți mai mici sau plăți cu întârziere) sunt nerealiste, în condițiile în care doar ASF are capacitatea de a centraliza aceste date, iar potrivit propriilor centralizări (comunicate public), numărul petițiilor reprezintă mai puțin de 3% din numărul de dosare de daună avizate (dintre care unele petiții sunt neîntemeiate)’, se spune în comunicat.
Peste 700 de angajați ai service-urilor din țară au protestat marți, de la ora 11,45, în fața Palatului Parlamentului, acuzând comportamentul protecționist pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) îl practică față de companiile de asigurări.
Protestatarii au scandat lozinci precum : ”ASF, nu uita, RCA e șpaga ta!”, „Jos Mafia din asigurări”, „Jos ASF” și „Desființați cloaca ASF”.
Referitor la solicitările ASSAI și ale Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), ASF a precizat că nu intervine asupra nivelului primelor de asigurare, acestea fiind liber stabilite de către fiecare societate de asigurare. Tarifele de primă sunt notificate către ASF, dar nu sunt supuse aprobării. Calculele actuariale care stau la baza stabilirii tarifelor de primă sunt realizate utilizând date statistice acumulate de asigurători în anii anteriori și au în vedere despăgubirile datorate în baza polițelor RCA, precum și diferite criterii de risc.
ASF subliniază că asigurătorii au obligația de a-și stabili tarifele de primă astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea tuturor obligațiilor ce decurg din încheierea de asigurare RCA.
‘ASF urmărește modul în care asigurătorii își achită obligațiile asumate în baza polițelor și prin măsurile adoptate (inclusiv recent) vizează îmbunătățirea activității pe acest segment. La nivelul celor 11 societăți care au dreptul să emită polițe RCA, rata combinată a daunei (un indicator care are în vedere nivelul despăgubirilor plătite, al rezervelor de daună constituite și nivelul veniturilor încasate) este de 117%. Corectarea acestui dezechilibru trebuie făcută, dar nu presupune automat o majorare a prețurilor, ci poate să însemne și reducere de costuri. ASF transmite asigurătorilor că recentele modificări ale normei RCA nu trebuie să reprezinte pretexte pentru ca aceștia să își acopere pierderi anterioare prin intermediul poliței RCA’, se spune în comunicatul ASF.
În prima jumătate a anului 2014, numărul dosarelor de daună avizate în baza unei polițe RCA a fost de 135.962 (în scădere cu 14% față de 30 iunie 2013), iar numărul dosarelor de daună plătite a fost de 146.197 (în scădere cu 9% față de primul semestru 2013). Despăgubirile plătite pentru segmentul RCA au fost, în primele șase luni ale anului, în valoare de 1,03 miliarde lei. De asemenea, la data de 30 iunie 2014, asigurătorii RCA aveau constituite rezerve de daună (avizate) în valoare 1,44 miliarde lei (+15% față de 30 iunie 2013), iar rezerva pentru daune neavizate s-a majorat cu 19% față de 30 iunie 2013, până la 902,09 milioane lei.
‘Rolul ASF nu este să impună un anumit preț pentru un instrument financiar, ci să vegheze la buna funcționare a pieței financiare non-bancare (care include și limitarea distorsiunilor care pot avea și efecte sistemice) și la respectarea drepturilor utilizatorilor de servicii. ASF reamintește că în acest moment două societăți de asigurare se află în procedură de redresare financiară, iar motivele, printre altele, se referă și la nerespectarea parametrilor de solvabilitate de către societățile respective. ASF își exprimă speranța că procedurile de redresare financiară vor avea ca rezultat însănătoșirea financiară a societăților respective (alternativa falimentului lor aducând costuri suplimentare asupra întregului sistem de asigurări din România și implicit costuri mai mari și pentru asigurați)’, se mai spune în comunicatul ASF.