OMV, mai interesat de gazele din Marea Neagră decât de South Stream
Directorul general al grupului petrolier austriac OMV, Gerhard Roiss, a minimalizat, marți, importanța anunțului potrivit căruia Rusia a decis să abandoneze proiectul gazoductului South Stream, afirmând că investițiile ce vor fi făcute în Marea Neagră joacă un rol mult mai important pentru OMV, transmite Reuters.
În 2012, ExxonMobil și OMV Petrom au anunțat descoperirea unui important zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun, în sectorul românesc al Mării Negre. Potrivit OMV, Sonda Domino-1 a întâlnit o acumulare de gaze naturale de 70,7 metri, estimările preliminare evaluând acumularea la 42 până la 84 de miliarde de metri cubi.
În luna iunie a acestui an, Roiss și directorul executiv al Gazprom, Alexei Miller, au avut o serie de discuții cu privire la construcția secțiunii din Austria a gazoductului South Stream. Luni, președintele rus Vladimir Putin a declarat că proiectul South Stream nu mai are sens în contextul opoziției Uniunii Europene.
Conducta South Stream, un proiect al cărui cost este estimat la 40 de miliarde de dolari, este destinată să transporte gazul natural rusesc în Europa ocolind, însă, Ucraina. Proiectul nu a primit încă aprobarea Uniunii Europene, care încearcă să-și reducă dependența de gazul rusesc, în condițiile în care o treime din necesarul de gaze al UE este importat din Rusia.
Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Rafinare și Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale și Energie.