24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Ceea ce se întâmplă azi în spațiul public, în realitatea imediată, ne pune față în față sau chiar ne implică în ceea ce numim conflicte diurne. În peisajul zilei suntem parte din fundalul ce acompaniază scurgerea celor 24 de ore, păstrându-ne calitatea de participant activ la scrierea istoriei timpului ce va fi trecut în sintagma ”a doua zi după”, peste 25-30 de ani.
Astăzi putem începe să vorbim cu certitudine despre ceea ce a fost în decembrie 1989, chiar dacă ne lipsesc încă răspunsurile la întrebările în umbra cărora ne-am construi acest timp prezent.
Am încercat să parcurgem drumul „în sens invers”, de la socialism la capitalism, chiar dacă în entuziasmul firesc descătușării, eliberării, nu am făcut altceva decât să aruncăm în aer toate căile de acces, care ne-a dus acum 70 de ani de la capitalism la socialism.
Printre ruinele mentalității comuniste am încercat să ne construi un adevărat stat de drept, pe acest deșert rămas în urma distrugerii mecanismelor unui regim totalitar, în care individul nu avea personalitate, demnitate, valoare, era considerat a fi masa amorfă a poporului, etichetat cu titlul de popor conducător, prin clasele sociale: muncitorimea, țărănimea și pătura intelectualilor.
Acum 25 de ani ne-am câștigat libertatea de a decide cine suntem, de unde venim și încotro vom merge. Atunci a fost momentul desprinderii de un trecut rămas mic, strâmt, incomod pentru ceea ce avea să devină aspirațiile unui popor dezmeticit, deșteptat de zgomotul istoriei făcut în apropierea noastră, de această dată, de la Est spre Vest, de la Mihail Sergheevici Gorbaciov la Erich Honecker.
Libertatea, câștigată cu prețul vieților celor care s-au opus tancurilor și gloanțelor, ce au încercat să apere și să păstreze teroarea unui regim politic, care s-a dovedit a fi un regim criminal, s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante câștiguri ale unei revoluții atipice, care a însemnat mai mult o lecție de pocăință ideologică, decât o schimbare profundă de regim.
Revoluția din decembrie 1989, chiar dacă a asigurat răsturnarea dictaturii comuniste și trecerea de la un socialism despotic la democrație și economie de piață (trăsături ale societăților capitaliste moderne), a fost victorioasă, aducând în prim planul scenei politice post-decembriste conducători care și-au asumat puterea, foștii lideri comuniști, convertiți ”peste noapte” la valorile societății capitaliste.
Această duplicitate a fost explicată de majoritatea acestor personaje exact prin ceea ce a simit întreaga populație și anume prin acea trezire, prin acea deșteptare, ieșire din hipnoza ce a dominat România timp de aproape 50 de ani de comunism.
Spațiul public a început să fie poligonul de încercare a nașterii, creșterii și marutizării celor patru puteri fundamentale regimului democratic autentic. Legislativul, Executivul, Justiția, Presa. Dacă, vorbind despre primele două puteri ale statului de drept, Legislativ și Executiv, suntem nevoiți să implicăm clasa politică, atât în arhitectura acestora, cât și în funcționarea lor, a treia putere, Justiția este prin definiție în afara politicului (sau cel mult ar trebui să fie așa, ceea ce nu s-a întâmplat după 25 de ani de mentalități comuniste). Presa este trecută și ea la numărătoare, ca o cutumă, care chiar dacă nu este prinsă în textul de lege, a fost consacrată și respectată ca atare.
Independența celor patru puteri a generat un spectacol de cele mai multe ori neînțeles, producător de patimi, orgolii rănite și nu în ultimul rând vendete, falsificând majoritatea mesajelor adresate cetățeanului, fie pe fondul exacerbării încrederii în acești piloni ai democrației, fie chiar prin acțiuni de subminare a importanței Art.16, Alin.2 din Constituția României: ”Nimeni nu este mai presus de lege”.
Anul 2014 a fost momentul în care s-a putut atinge apogeul conflictelor între aceste patru puteri ale statului de drept, oferind cetățeanului dreptul de a alege în cunoștință de cauză. (va urma)
