Campanie de strângere de fonduri pentru terapia copiilor cu dizabilități

SONY DSCFundaţia Serviciilor Sociale Bethany dă startul celei de-a patra ediţii a campaniei ”Inimă Bună”, cea mai amplă activitate stradală de strângere de fonduri la nivel de comunitate ieşeană. Acțiunea se va desfăşura în perioada 3 – 5 decembrie, cu ajutorul a peste o sută de voluntari ce vor purta însemnele campaniei şi care vor invita ieşenii la un exerciţiu de generozitate în beneficiul copiilor cu dizabilităţi. Voluntarii ”Inimă Bună” sunt studenţi ai Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultăţile de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice, specializarea Asistenţă Socială, recrutaţi special pentru această campanile. Timp de trei zile, Iaşul va fi gazda campaniei ”Inimă Bună”, a cărei scop este de a strânge fonduri pentru terapia copiilor cu dizabilităţi ce vor fi asistaţi de către Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi în anul următor. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, voluntarii ”Inimă Bună” au strâns suma de 15.500 lei, bani care au contribuit la susţinerea serviciilor de kinetoterapie, logopedie, terapie ocupaţională, consiliere psihologică, educaţie parentală, la dotarea centrului cu echipamente noi şi la deschiderea de noi cazuri. Campania ”Inimă Bună” este implementată în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Iași, prin intermediul proiectului ”Împreună pentru incluziunea socio-educațională a copiilor cu dizabilități” și cu Fondul pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, în  cadrul proiectului ”Centru de voluntariat pentru copii cu dizabilităţi”. Alături de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, parteneri ai acțiunii sunt Primăria municipiului Iaşi, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi și Fondul de Inovare Civică. ”Inimă Bună” este o campanie cu tradiţie pe care, începând cu anul 2011, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi a adus-o în mijlocul comunităţii ieşene. Campania vizează dezvoltarea atitudinii civice şi îmbunătăţirea nivelului de responsabilitate socială a membrilor comunităţii, prin acţiuni de sensibilizare cu privire la copiii şi familiile aflate în dificultate. Campania presupune două mecanisme simple pe care ieşenii le au la îndemână: pot dona în urnele voluntarilor pe perioada celor trei zile, în care aceştia vor străbate întreg oraşul sau pot dona 2 euro prin SMS la numărul scurt 8842. Toate fondurile vor fi orientate integral către susţinerea Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi pe care Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany l-a deschis în luna octombrie a anului 2012. ”Campania are o însemnătate aparte pentru noi, fiind cea mai amplă campanie de peste an, desfășurată cu sprijinul și implicarea a peste 100 de voluntari. Sperăm că și în acest an ieșenii vor fi solidari cu cauza propusă și vor da un semn de încurajare copiilor care au constant nevoie de sprijnul nostru. Am căutat o modalitate de a aduce campania cât mai aproape de ieșeni și ne bucurăm să anunțăm că anul acesta fiecare persoană care dorește să se implice are la dispoziție o modalitate extrem de simplă de a dona 2 euro prin trimiterea unui sms la numărul scurt 8842, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Telekom pe toată perioada lunii decembrie”, a declarat Diana Păiuș, managerul zonal al Fundației Serviciilor Sociale Bethany, birou zonal Iași. (E.M.)