FIBRA ROMÂNISMULUI

ioan-holbanÎn minuţioasa cercetare monografică a biobibliografiei lui Dominic Stanca (Ed. Universalia, Bucureşti, 2011), Livia Ciupercă găseşte mereu fibra românismului, atît în figurile şi acţiunile strămoşilor poetului şi actorului ardelean, cît şi în baladele sau Itinerarul dacic al poetului. Explorarea copilăriei la Cluj şi în Lunca Beriului, şcolii, liceului şi studenţiei la Cluj şi Orăştie,  apoi, consemnarea rolurilor interpretate de actor în teatrele din Ardeal şi din Bucureşti, prefaţează investigarea carierei literare, făcută pe larg, fiind şi specialitatea profesoarei ieşene; constanta acestor analize şi, implicit, felul judecăţii de valoare se adună în ceea ce autoarea numea fibra românismului. Cînd valoarea estetică a operei i-o permite, Livia Ciupercă ajunge la sinteze remarcabile. În poeziile din ciclul Strada care urcă la cer, de exemplu, Livia Ciupercă găseşte că „domină anecdoticul, baladescul, evocarea, detaşarea istorico-umoristică, ludicul, reconstituirea lirică a vieţii, a atmosferei cotidiene a unui oraş de provincie ardelenesc din perioada interbelică, oraş al copilăriei poetului, Orăştie”. Chiar dacă metodele moderne de interogare a literaturii nu agreează deloc – unele chiar resping cu hotărîre – legătura genetică între biografie şi operă, Livia Ciupercă îşi asumă riscul şi cîştigă pariul, cel puţin în cazul lui Dominic Stanca (1926-1976). „Din dorinţa fierbinte de a înţelege şi de a pătrunde în miezul versului şi sufletului poetului,  am străbătut eu însămi acele ţinuturi de poveste, am cuprins cu privirea o parte din ceea ce artistul trăise şi imortalizase în opera sa. Am constatat, nu fără surprindere, că toată opera sa pulsează dinspre şi înspre acele spaţii, că fiecare vers aminteşte de o fiinţă reală… Aşa, spre exemplu, mi-a fost dat să o cunosc pe Doamna Eliza cea «surîzătoare şi bună», Eliza Dărăbuţ care locuieşte pe strada «ce urcă la cer». Domnia-sa era cu adevărat încă surîzătoare, modestă şi blîndă, păstrîndu-şi cu demnitate anii frumoşi ai tinereţii. Vorbim de vara anului 1978. Şi-acesta un an de poveste…”

Se spune că orice demers de cercetare istorico-literară trebuie făcut cu „seninătate” şi obiectivitate, criticul trebuind să ocolească sentimentele şi stările proprii; studiul monografic al Liviei Ciupercă face excepţie de la regulă şi tocmai prin aceasta e original şi important în orizontul bibliografiei critice atît de bogate a operei lui Dominic Stanca. Cel pe care Livia Ciupercă îl numeşte „Dominic”, într-o afectuoasă familiaritate, îşi dezvăluie biografia chiar prin pasiunea şi admiraţia cu care cercetătoarea investighează arhivele, înscrisurile, locurile, scrisorile, jurnalele şi diversele însemnări ale contemporanilor şi prin devoţiunea pe care o arată pe drumurile de reconstituire făcute în Ardeal sau la Bucureşti, în Orăştie sau acasă la doamna Sorana Coroamă-Stanca (1921-2007), soţia scriitorului, distinsa regizoare care a montat cîteva spectacole şi la Naţionalul din Iaşi. Iată doar un exemplu care vorbeşte despre eficienţa metodei folosite de Livia Ciupercă: „M-au impresionat grija pentru caietele unor timpi apuşi, pentru notaţiile d-sale, autentice, de Jurnal, din care va rescrie pentru mine, pentru a-l percepe, aşa cum a fost, pe şcolarul Dominic, notaţii care astăzi au valoare documentară”; dincolo de importanţa documentară – aici descoperă „momentul declanşării unui simţ artistic” –, însemnările învăţătoarei o emoţionează pe fosta profesoară de limba şi literatura română la Liceul „V. Alecsandri” din Iaşi, dîndu-i, însă, şi motive de amărăciune, dinspre ieri înspre azi: „Iată un model de adevărat DASCĂL. Consemnări psiho-pedagogice. Consemnări de suflet. Consemnări care au valoare documentară. Să ia aminte şi dascălul zilelor noastre! De la Minister în jos,  de la catedră spre Minister”, scrie Livia Ciupercă citind însemnările învăţătoarei din alt veac.

Inventarul acestor vizite la cei care l-au cunoscut pe Dominic Stanca este foarte întins, conferind demersului Liviei Ciupercă credibilitate şi profunzime; la acestea se adaugă pasiunea, familiaritatea afectuoasă şi admiraţia necondiţionată care respiră pe fiecare pagină a acestui remarcabil studiu monografic.

IOAN HOLBAN