Lăsate pe nedrept în umbră de către bulbul plantei, frunzele ţelinei sunt, de fapt, mult mai active din punct de vedere terapeutic decât legendara sa rădăcină.Ţelina conţine în frunzele sale uleiuri volatile cu efecte antibiotice, flavone cu acţiune antioxidantă ori clorofilă cu efecte antitumorale şi antivirale. Pe de altă parte, proprietăţile sale afrodisiace, dar şi cele anti-îmbătrânire şi de reglaj hormonal fac din ţelină un remediu redutabil, fără seamăn în bucătărie şi în… farmacie.
Frunzele proaspete de ţelină sunt un excepţional reglator al activităţii ovarelor şi a glandelor cortico-suprarenale. Sucul de ţelină verde (10 linguri pe zi) previne ciclul menstrual dureros, regularizează perioadele de timp dintre menstre şi stimulează uşor apariţia ovulaţiei. Acelaşi suc este un excepţional ajutor pentru tulburările care apar pe fond de stres la nivelul glandelor suprarenale. Femeile care reţin apă în ţesuturi, care transpiră foarte abundent sau care au tulburări de apetit ar trebui să facă o cură de minimum 30 de zile cu suc de ţelină, din care să consume câte 50 ml, de 2 ori pe zi.
* Contra frigidităţii – se consumă 50-100 ml de vin obţinut din frunze şi seminţe de ţelină, preparat după reţeta de mai jos. Remediul se ia pe stomacul gol sau la minimum două ore după consumarea alimentelor şi cu 15-30 minute înaintea actului sexual. Efectele sunt rapide. Pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale pe termen lung, se recomandă şi salatele cu frunze de ţelină, pulberea de seminţe de ţelină (2 g pe zi), care au efecte puternice de relansare a activităţii ovarelor.
Frunzele de ţelină stopează procesele oxidative de la nivel celular, prevenind şi chiar inversând sensul proceselor de îmbătrânire. Se recomandă consumul de frunze de ţelină proaspăte (minimum 50 g zilnic), asociat cu o dietă preponderent crudivoră, cele două mijloace terapeutice conjugate făcând adevărate minuni. Se ţine o cură de minimum 3 luni, timp în care se consumă zilnic ţelina proaspătă, asociată cu o alimentaţie integral vegetariană, gătită termic doar în proporţie de 30%.
Frunzele de ţelină sunt foarte eficiente contra problemelor oculare, osoase, musculare şi articulare, deoarece sunt bogate în flavonoide, cu efecte antiinflamatoare, în vitamina C, în fitohormoni cu efect întineritor. Cura cu ţelină este foarte importantă şi pentru combaterea efectelor secundare nefaste ale corticoizilor, diureticelor şi statinelor, cu care sunt adesea tratate afecţiunile vârstei a treia.
Ţelina şi bolile cardio-vasculare
Sucul din ţelină verde este folosit în mod tradiţional în China pentru reducerea presiunii arteriale şi prevenirea bolilor de inimă. Reţeta este simplă: se amestecă sucul de frunze cu miere în cantităţi egale şi se administrează 5 linguri din acest amestec, de 3 ori pe zi, timp de minimum o lună. Studii recente au arătat că după 6 săptămâni de tratament, valorile presiunii arteriale au scăzut, la cei mai mulţi dintre pacienţi, cu 12-15%, aceasta datorându-se atât efectelor vasodilatatoare, cât şi celor diuretice ale acestui zarzavat.
Frunzele de ţelină sunt eficiente şi contra ischemiei cardiace, ajutând la prevenirea infarctului. Aceasta, deoarece ţelina are în compoziţia frunzelor sale aşa-numitele „ftalide”, substanţe care au efecte relaxante asupra musculaturii netede şi care fac arterele să îşi mărească diametrul. Mai mult, această categorie de substanţe reduce nivelul hormonilor de stres din sânge, împiedicând astfel vasoconstricţia şi puseele de hipertensiune. Se recomandă cura cu suc de ţelină (150 ml pe zi), dar şi consumul de ţelină sub formă de salată, în cure de 6 săptămâni, minimum.
Ţelina şi cancerul
Studii de laborator au arătat că anumite substanţe active din ţelină, aşa-numiţii compuşi acetilenici, stopează creşterea tumorilor. Alte substanţe din acest zarzavat, cumarinele, au un important rol în prevenirea proceselor de malignizare. Ca atare, se recomandă – atât pentru prevenire, cât şi ca adjuvant contra afecţiunilor tumorale – consumul de ţelină proaspătă, sub formă de salată, câte 50-70 g pe zi.
Efecte deosebite are ţelina contra cancerului de colon şi de rect, un studiu făcut în China, la Colegiul de Medicină din Harbin, pe 336 de cazuri de cancer colo-rectal, a dovedit că un consum ridicat de frunze de ţelină şi de ceapă verde, în special, şi de zarzavaturi verzi, în general, ameliorează această formă de cancer. Un rol la fel de important îl au – se pare – cele două vegetale şi în prevenirea acestei forme de cancer. Se recomandă, aşadar, consumul zilnic de salate de crudităţi, asezonate din belşug cu frunze de ţelină şi de ceapă verde.
Ca adjuvant contra leucemiei şi a limfomului malign Hodgkin se recomandă consumul de suc de ţelină verde, câte 100 ml, de două ori pe zi, combinat în proporţii egale cu suc de rădăcină de morcov. Sucul se bea foarte proaspăt, pentru a împiedica deteriorarea unor substanţe conţinute de frunzele de ţelină, substanţe care sunt o speranţă în tratamentul acestor afecţiuni. Studii de medicină experimentală au arătat că mai multe principii active conţinute de ţelină (luteolina şi ftalidele) inhibă dezvoltarea tumorilor, inducând apoptoza, adică moartea programată a celulelor canceroase.