Valorile radioactivității pe teritoriul Românei se încadrează în limitele de variație ale fondului natural pentru toți factorii de mediu, conform monitorizării realizate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM), în urma accidentului produs la centrala nucleară Zaporoijie, Ucraina, în data de 28 noiembrie 2014, a anunțat, miercuri Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC). Astfel, în urma rulării, de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a modelului numeric de dispersie, a rezultat că traiectoria posibilului nor de poluant radioactiv s-ar menține, în următoarele 48 de ore, la nord de granița României. ‘Din momentul în care au apărut primele informații, MMSC a transmis scrisori prin care am solicitat informații cu privire la acest eveniment, atât ambasadei Ucrainei în România, ambasadei României în Ucraina, precum și Ministerului Mediului din Ucraina. Chiar dacă toate datele indică faptul că nu avem probleme, vom monitoriza cu mare atenție situația, pentru a fi siguri că nu există motive de îngrijorare’, a declarat ministrul Mediului, Attila Korodi. Korodi a coordonat miercuri, în calitate de președinte, Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență generate de poluări ale aerului și solului în cazul unor accidente industriale (inclusiv cele cu impact transfrontier) și a avut în vedere analiza tuturor informațiilor referitoare la accidentul produs la centrala nucleară Zaporoijie, Ucraina, în data de 28 noiembrie 2014. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate măsurile care s-au luat până în prezent în ceea ce privește factorii de mediu din România și au fost luate decizii cu privire la acțiunile viitoare care se impun. Măsurile care s-au luat în scop preventiv de către Laboratorul Național de Referință Radioactivitate din cadrul ANPM, prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), au vizat intensificarea analizelor gama spectrometrice pentru probele de aerosoli atmosferici și depuneri atmosferice, notificarea agențiilor teritoriale în scopul asigurării unui răspuns prompt în cazul în care sunt identificate creșteri ale valorilor radioactivității în factorii de mediu și asigurarea raportării orare de date de debit de doză gama provenite de la sistemul de stații automate, atât către MMSC, CNCAN, IGSU-MAI și MapN, cât și către Comisia Europeană, pe platforma EURDEP. Potrivit Ministerului Mediului, în cadrul Comitetului s-a decis că MMSC va colecta și va analiza în continuare datele legate de subiect și va menține contactul permanent cu instituțiile statului care dețin atribuții în acest domeniu, ANM va monitoriza, în continuare, circulația atmosferică în zona de interes și rulează modelul de dispersie a poluantului, iar ANPM continuă monitorizarea radioactivității factorilor de mediu, atât automat, cât și manual și va notifica orice modificări survenite. Datele provenite din rețea sunt puse permanent la dispoziția publicului, pe platforma EURDEP. Orice modificare a situației va conduce la convocarea Comitetului și anunțarea instituțiilor statului cu responsabilități. CNE ZAPOROIJIE se află la o distanță de aproximativ 500 kilometri față de teritoriul României și este una din principalele centrale din lume, ca mărime. Pe scara urgențelor nucleare INES (International Nuclear Events Scale) de la 0 la 7, evenimentul a fost clasificat la scara 0 (eveniment neradiologic). Scara 7 este asimilată accidentelor de la Cernobîl și Fukushima.