Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) invită ieşenii la un inedit eveniment cultural-artistic care va avea loc joi, 4 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă. Este vorba de spectacolul muzical-simfonic ”Constantin Brâncoveanu”, ce a avut prima reprezentație la Opera Română din București, în anul 1935. Spectacolul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu “Constanța Altfel” – Asociația Civică pentru Constanța și Corul “Armonia”, cu ocazia anului comemorativ dedicat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu. Drama muzicală sacră, în două părți, „Constantin Brâncoveanu” este rodul creației compozitorului Sabin Drăgoi (1894 – 1968), folclorist și membru corespondent al Academiei Române, cunoscut lumii muzicale românești prin culegerile de folclor și colinde, dar și prin motivele muzicale populare care au stat la baza operelor muzicale de anvergură: opere, piese simfonice, miniaturi pentru pian. „De remarcat este faptul că această operă a însemnat și un act de consacrare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, anticipând canonizare lor ca sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este impresionantă intuiţia marelui compozitor Sabin Drăgoi”, a declarat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iniţiatorul acestui proiect. Aparatul artistic este unul complex, fiind conceput de maestrul Drăgoi din 160 de personaje: boieri și domnițe, monahi și monahii însoțiți de un număr de șase soliști. Ansamblul artistic-vocal este alcătuit din studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universităţii „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Teologie Ortodoxă, din cadre didactice ale Inspectoratului Școlar Județean Constanța – disciplina religie, din artiști lirici ai Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, din elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguul” și ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. (E.M.)