Deputatul ieșean Sorin Iacoban (PSD) îi cere premierului Victor Ponta și ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să includă în Master-Planul de infrastructură rutieră a României, valabil pentru perioada 2014-2020, construirea autostrăzii Iași – Târgu Mureș (Est-Vest), element absolut necesar care să lege din punct de vedere rutier Moldova de Transilvania. Într-o scrisoare deschisă, adresată celor doi demnitari, Sorin Iacoban, care este inițiatorul acestui demers, subliniază că propunerea de includere a Autostrăzii Iași – Târgu Mureș în Master Planul de Transporturi este susținută, prin semnpături, de alți 70 de parlamentari, senatori şi deputaţi de diferite coloraturi politice. ”Petiţia prezentată sub forma unei scrisori deschise atrage atenţia asupra faptului că este inacceptabil pentru locuitorii din regiunile istorice Moldova şi Transilvania, ca factorii decidenţi să renunţe la construirea autostrăzii Ungheni –Iaşi-Târgu Mureş, preferând în locul acesteia doar un drum expres, atâta vreme cât această autostradă este de importanţă strategică, urmând să lege de Europa şi Republica Moldova, care la recentul scrutin electoral a ales un parcurs european. Acest demers vine şi în sprijinul declaraţiilor Comisarului European Corina Creţu, care a atras atenţia că Master-planul trebuie să contribuie la finalizarea la timp a reţelei centrale TEN-T, pentru aceasta Comisia Europeană acordând României un supliment de 262 milioane de euro. Trebuie menţionat faptul că Autostrada Est-Vest sau Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş face parte din reţeaua centrală TEN-T şi ca atare statul român are obligaţia ducerii la îndeplinire a obligaţiilor asumate faţă de partenerii europeni, bugetând în exercitiul financiar 2014-2020 această autostradă de importanţă strategică, nu numai pentru ţara noastră ci şi pentru Europa”, afirmă Sorin Iacoban în scrisoarea deschisă adresată premirului Victor Ponta și ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Parlamentarul ieșean precizează că, alături de colega sa Cristina Nichita, deputat PSD, a depus petiţia la Ministerul Trasporturilor şi la Cabinetul Primului-Ministru, urmând ca în perioada următoare să analizeze problema reintroducerii în Master-plan de către Ministerul Transporturilor a acestui obiectiv strategic. ”În calitate de iniţiator al acestui demers firesc şi în numele celor 70 de parlamentari semnatari invit toţi factorii de decizie şi pe domnul Ministru al Transporturilor Ioan Rus săptămâna viitoare, la Iaşi, într-o vizită de lucru, în care să tranşăm definitiv problema autostrăzii Ungheni –Iaşi- Târgu Mureş, în sensul includerii în Master-plan, ca singura soluţie viabilă, soluţie cerută şi de înalţii oficiali europeni”, se precizează în încheiarea scrisorii deschise semnate de deputatul Sorin Iacoban. (E.M.).