În primele două săptămâni de la demararea campaniei de vaccinare antigripală, în judeţul Iaşi s-au vaccinat 4.368 de persoane. În prima săptămână au fost administrate 367 de doze de vaccin, iar în perioada 24–30.11.2014 au fost imunizate 4.001 persoane, până în prezent nefiind înregistrat niciun caz de gripă, informează reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași. În funcţie de categoriile de persoane, în săptămâna 24–30.11.2014, vaccinările au avut loc după cum urmează: persoane cu boli cronice ( 6 luni – 65 ani ) – 345 doze, personal medico–sanitar – 1.866 doze, copii și bătrâni institutionalizaţi – 793, persoane peste 65 de ani – 997. Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon se desfășoară prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi. Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sunt vaccinate persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli renale, diabet zaharat etc, copii şi bătrâni institutionalizaţi precum şi personalul medico-sanitar. (E.M.)