Negocierile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) s-au reluat, sâmbătă, de la ora 11.00, la sediul Ministrului Finanțelor Publice, principalul subiect de discuție fiind deficitul bugetar.
După discuțiile de vineri nu s-a ajuns la nici un acord privind nivelul deficitului, în condițiile în care, potrivit oficialilor MFP autoritățile române au propus un deficit bugetar de 1,4% din PIB, iar reprezentanții Fondului cer un nivel de deficit de 0,9 la sută din PIB, pentru execuția pe 2015.
Potrivit ministrului delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, România nu își poate permite azi să coboare sub un deficit de 1,4% din PIB.
Potrivit ministrului delegat, diferența între solicitarea FMI și nivelul de 1,4% din PIB ar reprezenta circa 3,5 — 4 miliarde lei, care ar trebui tăiați din buget de la investiții publice.
Pentru 2014, autoritățile române și Fondul Monetar Internațional /FMI/ conveniseră un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât și pe metodologia ESA (European Standard Audit) a Uniunii Europene.