Rezoluție privind introducerea în Master Planul General de Transport al României a autostrăzii Moldova – Transilvania

rezolutia autostradaNoi, preşedinţii de Consilii Judeţene din Regiunea Nord-Est, parlamentarii și aleşii locali din județele Regiunii Nord-Est, suntem primii chemaţi să realizăm împreună autostrada Moldova – Transilvania. Noi suntem cei care trebuie să susținem, pe toate căile și independent de apartenența politică, includerea Autostrăzii Moldova – Transilvania în Master Planul General de Transport al României 2014-2020. Prin această rezoluţie vrem să transmitem cel mai clar mesaj către Guvern și Parlament pentru reintroducerea de urgență a autostrăzii Moldova – Transilvania (Târgu-Mureș – Ditrău – Târgu Neamț – Iaşi – Ungheni) în Master Planul General de Transport (MPGT) al României. Având în vedere faptul că: Regiunea Nord-Est este cea mai săracă regiune a României și a Uniunii Europene; actuala distribuție a investițiilor în infrastructură, așa cum este reflectată în versiunea curentă a Master Planului General de Transport, este total disproporționată, doar 10% din fonduri fiind alocate Regiunii Nord-Est și Nord-Estului Transilvaniei, ceea ce va conduce la adâncirea profundă a decalajelor inter-regionale; dezvoltarea economică a oricărei zone este strict dependentă de infrastructură; Autostrada Moldova – Transilvania este de o importanță capitală în vederea apropierii Republicii Moldova de Europa și un factor determinant în procesul integrării acesteia în Uniunea Europeană, cerem, împreună cu celelalte patru milioane de locuitori ai Regiunii, convocarea de urgență a Comitetului de elaborare și de monitorizare a Master Planului General de Transport în vederea includerii în varianta finală a acestuia, printre proiectele prioritare ale României, a Autostrăzii Moldova – Transilvania ( (Târgu-Mureș – Ditrău – Târgu Neamț – Iaşi – Ungheni). Solicităm ca acest lucru să se întâmple înainte de aprobarea, de către Guvern, a documentului final. Înțelegem că o eventuală lipsă de reacție a autorităților responsabile reprezintă o condamnarea a Regiunii Nord-Est și a Moldovei de peste Prut, pentru alte câteva zeci de ani, la sărăcie și izolare. ”Autostradă pentru Moldova” trebuie să fie proiectul de țară cu care să celebrăm 2018 și cu care să pășim, cu adevărat, într-o Europă care apreciază unitatea și solidaritatea în aceeași măsură cu diversitatea.