Volskwagen ar putea concura în Formula 1

Formel 3 Euroserie 01 - Barcelona 2009Volkswagen Group, al doilea producător mondial de automobile, după Toyota, a iniţiat un studiu de fezabilitate cu privire la o potenţială intrare în Formula 1, informează BBC. Sursa citată precizează că studiul este efectuat sub conducerea fostului „team principal” al Ferrari Stefano Domenicali, care a fost angajat în acest an de Audi, marcă a grupului. Interesul Volkswagen pentru Marele Circ a fost încurajat de succesul global de marketing înregistrat de grupul rival Daimler, de care aparţine noua campioană mondială, Mercedes AMG. Însă intrarea VW în F1 nu este un proces uşor, depinzând de eventuale schimbări la nivelul companiei sau la nivelul sportului. Ferdinand Piech, preşedintele Comitetului Director al VW Group, şi administratorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, au o relaţie tensionată de mult timp. Astfel, cel puţin unul dintre ei ar trebui să-şi părăsească poziţia înainte ca Volkswagen să se alăture Formulei 1.