SUA vor întârzia retragerea a până la 1.000 militari din Afganistan, a declarat sâmbătă, la Kabul, ministrul american al apărării, Chuck Hagel, afirmând că aceștia ar putea rămâne în țară mai multe luni în 2015, relatează Reuters, DPA și AFP. Șeful Pentagonului a menționat că numărul forțelor americane în Afganistan va fi redus la doar 10.800 de militari, față de 9.800, cum prevedea planul inițial. „Președintele Obama a acordat comandamentului militar american flexibilitatea necesară pentru a gestiona orice insuficiență de efective cu care ne-am putea confrunta timp de câteva luni”, a spus Chuck Hagel, aflat în vizită în Afganistan. Întârzierea acumulată în cursul alegerilor prezidențiale contestate de anul trecut din Afganistan a perturbat previziunile SUA și ale națiunilor contributoare ale NATO în termeni de trimitere de trupe în cadrul misiunii „Resolute Support” după 2014, a explicat Hagel. „În consecință, președintele Obama le-a dat responsabililor militari mijloacele de a face față unei insuficiențe temporare de forțe”, a precizat el. „Dar autorizația președintelui nu va schimba misiunea militarilor noștri, nici calendarul pe termen lung pentru retragerea noastră”, a dat asigurări Hagel. SUA intenționează să-și reducă contingentul în Afganistan până la 5.500 de militari în 2016 și la o prezență de ambasadă în 2017. „Cei 1.000 de militari suplimentari vor rămâne în Afganistan câteva luni”, a adăugat șeful Pentagonului. Finalul misiunii de luptă al Alianței Nord-Atlantice în Afganistan, asigurată în majoritate de militari americani, este prevăzută să aibă loc la 31 decembrie. Circa 12.500 de militari vor rămâne la fața locului în scopul de a consilia, asista și instrui armata afgană în cadrul misiunii „Resolute Support”.