Ponta: Dacă DNA va cere începerea urmăririi penale față de mine, voi demisiona

victor-ponta-ghimpele1Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă seara, că va demisiona dacă DNA va cere începerea urmăririi penale față de el în dosarul privind votul din Diaspora. „Greșeli s-au făcut, dar intenție din partea cuiva nu a existat în niciun fel, deci răspunderea politică există, de aceea a demisionat ministrul de Externe, de aceea am pierdut atât de multe voturi. Răspundere legală nu există pentru că legea penală se aplică pentru faptele penale. Cu siguranță, dacă DNA va cere începerea urmăririi penale față de mine, de Corlățean, cu siguranță că voi demisiona că doar nu o să spunem acum că stă primul ministru cercetat penal. Mi-aș dori însă să cred că nu mai rămânem în logica de după 2004, aceea că cine pierde alegerile se duce în închisoare, e o logică care nu ține de lumea democratică. Și în America sunt oameni care pierd alegerile, nu începi primul lucru îi faci un dosar penal, se mai întâmplă, e adevărat, au mai pățit și alții. Ăsta a fost sentimentul, cel puțin după 2004, apropo de disputa Traian Băsescu—Adrian Năstase și cred că foarte mulți oameni au avut acest sentiment că de fapt era vorba despre pedepsirea adversarului, nu neapărat de altceva”, a spus Ponta la Antena 3. El a adăugat că alegerile în Diaspora au fost organizate prost dintr-o eroare iar lucrurile trebuie îndreptate pentru viitor.