Benjamin Netanyahu: Israelul a jucat un rol decisiv pentru a evita un acord inadecvat cu Iranul

benjamin-netanyahujpg-on-iranIsraelul a jucat un rol decisiv pentru a evita, luna trecută, încheierea unui acord inadecvat între marile puteri şi Iran în programul nuclear al Teheranului, a dat asigurări duminică premierul israelian, Benjamin Netanyanu, relatează AFP.”Vocea şi îngrijorările noastre au jucat un rol decisiv pentru evitarea unui acord inadecvat”, a subliniat Netanyahu într-un discurs înregistrat şi difuzat în cadrul Forumului Saban, la Washington.Un astfel de acord ar fi „permis într-adevăr Iranului să devină o putere nucleară”, a afirmat premierul israelian.Israelul a criticat dur eforturile marilor puteri din cadrul Grupului 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) de a ajunge la un acord cu Teheranul în programul său nuclear controversat, acuzând administraţia Obama că dă dovadă de naivitate în faţa noului preşedinte iranian. Marile puteri şi Iranul nu au reuşit să ajungă la un acord în noiembrie şi au convenit să prelungească negocierile până la 30 iunie 2015.Pe de altă parte, Benjamin Netanyahu a apreciat că negocierile de pace israeliano-palestiniene au eşuat „deoarce palestinienii vor ca acestea să se încheie”.În plus, el a avertizat că Israelul nu va încheia un acord de pace cu palestinienii dacă acesta nu va recunoaşte prezenţa „pe termen lung” a forţelor armate israeliene în regiune.