Gazprom va înființa o nouă companie pentru gazoductul spre Turcia

gazeGrupul rus de stat Gazprom a anunțat luni că va înființa o nouă companie care va fi responsabilă pentru construcția unui gazoduct spre Turcia, transmite Reuters. ‘Noua companie va fi înregistrată la Sankt Petersburg și va purta numele Gazprom Russkaya’, a declarat purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Sergei Kuprianov. Săptămâna trecută președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu poate continua proiectul South Stream, din cauza opoziției din partea Uniunii Europene, urmând să construiască o nouă conductă spre Turcia, via Marea Neagră. Conducta South Stream, ale cărei lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria și Slovenia. Gazoductul era prevăzut să aibă o capacitate de 63 de miliarde metri cubi pe an, iar costurile proiectului erau estimate la 40 de miliarde de dolari. Grupul rus Gazprom și compania turcă Botas au semnat, luni, un Memorandum de înțelegere pentru construirea unei conducte submarine cu o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi pentru transportul de gaze naturale din Rusia spre Turcia. Rusia furnizează deja gaze naturale Turciei prin conducta Blue Stream și, recent, autoritățile turce au cerut părții ruse să majoreze, până la trei miliarde de metri cubi pe an, livrările de gaze via Blue Stream. Proiectul conductei spre Turcia beneficiază de avantajul că punctul de plecare rămâne același — stația de compresare Anapa din districtul Krasnodar, iar infrastructura construită deja poate fi ajustată la planul conductei spre Turcia fără pierderi pentru Gazprom și producătorii de țevi.