Preţurile biletelor de avion scad din ianuarie sub 50 de euro pentru peste 30 de destinaţii

conferinta aviaticaPreţurile biletelor de avion pentru mai mult de 30 de destinaţii din Europa scad chiar şi de trei ori din luna ianuarie, ajungând la mai puţin de 50 de euro pentru o călătorie dus-întors în oraşe precum Roma, Paris, Londra sau Barcelona, potrivit unei analize Vola.ro, cel mai mare portal de turism.În Londra, una dintre capitalele europene preferate de români, un zbor în luna decembrie costă peste 200 euro şi poate depăşi chiar 350 euro pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Din a doua jumătate a lunii ianuarie, însă, se pot găsi bilete către capitala Marii Britanii la aproximativ 35 euro, se arată într-un comunicat al Vola.ro.

Spre Roma, o altă destinaţie căutată de turiştii români, preţul unui bilet în decembrie depăşeşte 150 de euro şi poate ajunge chiar la 300 euro în anumite intervale. În schimb, pentru lunile ianuarie sau februarie, biletele de avion dus-întors spre Roma vor avea preţuri care pornesc de la 30 euro.
Alte destinaţii cu preţuri de pâna la trei ori mai mici începând cu primele luni ale lui 2015 sunt Barcelona, Paris, Milano sau Treviso.Practic, cele mai ieftine rute pentru perioada ianuarie-februarie sunt: Timişoara – Milano (17 euro), Timişoara – Bari (18 euro), Timişoara – Bologna (23 
euro), Timişoara – Treviso ( 24 euro), Cluj – Bologna (24 euro), Bucureşti – Milano (
26 euro), Timişoara – Frankfurt (28
 euro), Bucureşti – Bruxelles (28
 euro), Bucureşti – Oslo (28 euro), Bucureşti – Roma (30 euro), Bucureşti – Larnaca (30 euro), Bucureşti – Perugia (33 euro), Bucureşti – Londra (34 euro), Bucureşti – Basel (39 euro), Bucureşti – Cuneo (39 de euro) şi Bucureşti – Bologna (39 de euro).
„Biletele au preţuri cu atât mai mici, cu cât se cumpăra mai din timp, adică cu cel puţin 1-2 luni în avans. Cei care merg la evenimente celebre ar trebui să cumpere biletele cu 4-5 luni în avans, pentru a găsi cele mai ieftine variante. Ca o medie, dacă achiziţionezi biletele cu aproximativ două luni în avans, poţi obţine un tarif bun pentru aproape toate destinaţiile”, a declarat Alina Dumitrescu, manager de agentie Vola.ro.
Turiştii pot afla cele mai ieftine variante de zbor de pe parcursul unui an prin intermediul unor alerte speciale lansate de Vola.ro accesând https://www.vola.ro/alerta_tarif.”Alerte de tarif este un produs brevetat de Vola.ro, prin care poţi să fii înştiinţat atunci când se îndeplinesc criteriile de tarif pentru zboruri selectate de tine. Cum funcţionează exact? Te 
înregistrezi prin intermediul unei adrese de email, îţi alegi o rută care te interesează (Bucureşti – Roma, de exemplu) sau 
poţi să pui chiar o ţară ca destinaţie (şi te va alerta apoi pentru orice destinaţie din ţara respectivă), lunile în care ai vrea să călătoreşti, durata călătoriei (intre 1 si 40 zile) şi un preţ maxim pe care vrei să îl plăteşti pentru bilet. În plus, în momentul în care îţi selectezi o rută, îţi afişează şi un grafic cu evoluţia preţului pentru destinaţia respectivă pe următorul an şi poţi vedea care este preţul minim al biletului în fiecare lună”, a declarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.
Avantajul principal al acestor alerte este că este un instrument care practic lucrează pentru turist, care nu va mai trebui să irosească timp sau energie ca să verifice permanent rute şi preţuri.
„E comod, îţi selectezi nişte planuri de călătorie bazându-te pe o dorinţă, pe un buget, şi când dorinţa ta se poate îndeplini, afli primul”, a mai precizat Manuela Melinescu.
Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România, având, încă de la înfiinţare, o creştere spectaculoasă până pe prima poziţie. Vola.ro deserveşte persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie şi low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanţe, asigurări medicale de călătorie şi servicii de rent-a-car.
Vola.ro a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 107,4 milioane de lei.