A doua parte a celei de-a patra ediţii a turneului naţional „Duelul Viorilor” – care s-a bucurat de un mare succes în prima etapă – va începe miercuri şi se va desfăşura până pe 19 decembrie, timp în care Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru şi Horia Mihail vor concerta în mai multe oraşe din ţară.După o primă rundă de mare succes a celei de-a patra ediţii a turneului naţional „Duelul Viorilor”, organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie, violoniştii „combatanţi” Liviu Prunaru (Stradivarius) şi Gabriel Croitoru (Guarneri) şi „arbitrul”, pianistul Horia Mihail, sunt nerăbdători să înceapă a doua rundă, care îi va duce în cele trei principale provincii istorice ale României, Muntenia, Transilvania şi Moldova, în perioada 10 – 19 decembrie, informează un comunicat .„Noutatea acestei a patra ediţii constă în faptul că am inclus în «duelul» nostru şi două concerte cu orchestra. Pe primul l-am susţinut alături de Filarmonica din Timişoara, cel de-al doilea urmând să deschidă cea de-a doua parte a duelului nostru artistic, la Sala Radio, în data de 10 decembrie. Pentru mine, acest turneu naţional de foarte mare succes reprezintă bucuria de a face muzică, recunosc este pasiunea mea de-o viaţă, alături de doi prieteni şi artişti valoroşi ai României: Liviu Prunaru si Horia Mihail. În acest an, prezentăm pentru prima dată în România versiunea pentru 2 viori şi pian a «Anotimpurilor» de Astor Piazzolla şi mă bucur nespus să fac parte din acest proiect de succes”, a spus Gabriel Croitoru.De altfel, reacţiile publicului demonstrează că acesta a apreciat sunetul ambelor viori – Stradivarius „Pachoud”, pe care cântă Liviu Prunaru, dar şi Guarneri del Gesu, pe care cântă Gabriel Croitoru (care este pusă la dispoziţie de Muzeul Naţional George Enescu, în patrimoniul căruia se află) -, dar a admirat mai ales măiestria violoniştilor, se arată în comunicatul citat.Pianistul Horia Mihail este, de asemenea, nerăbdător să înceapă a doua rundă, mai ales că de data aceasta un recital va avea loc şi la Braşov, în oraşul său natal, pe 18 decembrie.”Primele concerte din această ediţie a «Duelului Viorilor» s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii, programul ales fiind un adevărat regal pentru publicul care ne-a ascultat. Sunt convins că şi cea de a doua parte a turneului, ce va începe în curând la Sala Radio şi apoi ne va purta câteva mii de kilometri în alte şase oraşe din ţară, va decurge în aceeaşi stare de armonie, atât pe scenă, cât şi în afara ei”, a declarat acesta.Astfel, la Bucureşti, va avea loc un concert la Sala Radio, miercuri, de la ora 19.00, când cei trei muzicieni vor fi acompaniaţi de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea.Recitaluri vor fi susţinute la Bucureşti, la Sala Radio, joi, de la ora 19.00, la Târgu Mureş, la Aula UMF, vineri, de la ora 19.00, la Câmpia Turzii, la Palatul Cultural Ionel Floaşiu, sâmbătă, ora 19.00, la Roman, la Casa de cultură, duminică, ora 19.00, la Bârlad, în Pavilionul Marcel Guguianu, pe 15 decembrie, la ora 19.00, la Braşov, la Cercul Militar, pe 18 decembrie, ora 19.00, la Piteşti, la Sala Filarmonicii, pe 19 decembrie, la ora 19.00.