Numărul cazurilor de malarie ar fi crescut în țările afectate de Ebola (OMS)

ebola-and-congoOrganizația Mondială a Sănătății (OMS) apreciază că numărul cazurilor de malarie din cele trei țări cele mai afectate de Ebola din Africa Occidentală (Guineea Ecuatorială, Liberia și Sierra Leona) ar fi putut crește anul acesta din cauza izbucnirii acestui nou focar, motiv pentru care implementează programe intensive de luptă împotriva paludismului, informează marți EFE.

„Nu știm și nici nu putem ști numărul cazurilor de malarie în actuala situație, dar având în vedere starea serviciilor medicale și teama populației, putem crede că au existat mai multe cazuri de relaxare a măsurilor de prevenire din cauza cărora persoanele infectate nu au putut fi tratate”, a declarat la conferință de presă dr. Pedro Alonso, directorul Global Malaria Programme.
„Este foarte posibil să fi crescut numărul cazurilor de paludism, nu știm cu cât”, a precizat dr. Alonso. Expertul a explicat că înainte de epidemia de Ebola, aceste trei țări, „intens afectate de transmiterea malariei”. În 2013 au fost înregistrate în total 6,6 milioane de cazuri și 20.000 de morți din cauza malariei.
Guineea și Sierra Leone desfășurau programe active împotriva acestei boli. Iar Liberia, care în ultimul timp nu se ocupase de această problemă, prevăzuse lansarea unei campanii anul acesta, pe care a amânat-o însă din cauza Ebola. În prezent, majoritatea centrelor de tratament pentru malarie din aceste țări sunt închise, iar controalele externe ale pacienților s-au redus la „o fracțiune din ceea ce reprezentau înainte de criză”, notează OMS.